La doar 16 km de Poiana Cristei, in satul Tiritu, 100 de familii traiesc la fel de primitiv ca inainte de inventarea becului. Catunul nu este inca electrificat, iar odata cu vremea rea, oamenii ramin complet izolati din cauza drumului de acces impracticabil. Majoritatea sint saraci, pentru ca pamintul din zona nu este cultivabil si nici locuri de munca nu exista. Satul are peste 100 de copii care n-au avut parte niciodata de jucarii. Nici ca se putea sa i se dea un nume mai bun! Ca sa ajungi la Tiritu trebuie sa te inarmezi cu mult curaj, asta bine-nteles in afara unui echipament de maratonist si a unei conditii fizice corespunzatoare. Nu de alta, dar din Poiana Cristei si pina in catunul zvirlit de Dumnezeu in creierul muntilor, ajungi sa mergi pe brinci, tu, orasean rasfatat de minunile civilizatiei. Calatoria cu masina ramine doar un vis frumos pe drumul ingust, plin de hirtoape, pe care deseori nici caruta nu se incumeta sa treaca. "Bine ca-i uscat", ne trece prin cap, privind cu coada ochiului la haul cascat de o parte a potecii. Parca mergeam spre nicaieri. Destinatia noastra, nu mai departe de-o "zvirlitura de bat" de Poiana Cristei, se incapatina sa ramina ferita privirilor. Intre timp, generoasa toamna izbucnea incendiar pe colinele care ne asteptau pasii cu covor ruginiu. Boala, nasterile si decesele o adevarata pacoste Primele case ivite brusc dupa inca unul din zecile de suisuri si coborisuri vesteau victorios sfirsitul calatoriei. "In toata valea asta sta clanul Neculai", ne explica Elena Niscoveanu, asistenta medicala care, de 30 de ani de cind bate drumurile, a ajuns sa cunoasca tot ce misca in zona satelor Tiritu, Petreanu si Mahriu. Cu vaccinul pus la termos, femeia a profitat de expeditia Crucii Rosii ca sa vaccineze copiii ce n-au ajuns inca la cabinetul medical din Poiana Cristei. "Uite asa merg din casa in casa de 30 de ani. Mai greu e iarna, sau