Mircea BarsilA
O linie aproape neagra. Poeme, Une ligne presque noire. Poèmes, Editura AMB, Colectia Nobel
La collection Nobel, 2000, 103 p., f.p.
Volumul de poezii al lui Mircea Barsila, O linie aproape neagra, editie bilingva (o parte din texte au si traducere in franceza), aparut in „Colectia Nobel“ (?) a unei edituri cu nume frantuzesc si „incifrat“ („La maison d’edition AMB“) se infatiseaza de la inceput cititorului cu anumite exigente, contrariante, la drept vorbind...
Cartea e aspectuoasa, hirtia si copertile de buna calitate, lucruri pentru care autorul multumeste, la final, unui sir de societati comerciale din Pitesti si Curtea de Arges. Tot din ultimele pagini, aflam despre Mircea Barsila (n. 1952) ca este autorul mai multor volume de versuri (Obrazul celalalt al Lunii, Editura Albatros, 1982; Argint galben, Editura Albatros, 1988; Scutul lui Perseu, Editura Vlasie, 1993; Fecioara divina si cerbul, Editura Calende, 1999) si – in prezent – lector la Universitatea de Stat din Pitesti. Referintele critice adunate la sfirsitul volumului sub titlul Privirea criticii literare (Alex. Stefanescu, Radu G. Teposu, Valeriu Cristea, George Alboiu, Laurentiu Ulici s.a.) il recomanda, in mare, drept un poet „intrat, cu Argint galben, in competitia valorilor liricii noastre de azi“ (Valentin F. Mihaescu, Luceafarul, 1989). La aceasta imagine de promovare a cartii pare a contribui si textul lui Alex. Stefanescu – raspuns la imposibila intrebare: „Cine este in opinia dumneavoastra, cel mai mare poet roman de astazi?“ (in Facla literara, 1999) – publicat pe ultima coperta: „Optez pentru un necunoscut... Sau... aproape un necunoscut.“ Dincolo de paradoxul alaturarilor „aproape un necunoscut“ si „cel mai mare poet roman de astazi“, dincolo de recomandarea, de un gust indoielnic („Se numeste Mircea Barsila si, din sila fata de cei ca
