Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sidex scapa de datorii

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 31 octombrie 2000 ·

Guvernul a aprobat o Ordonanta privind conversia datoriilor societatilor ce se vor privatiza in actiuni Fondul Proprietatii de Stat, actionarul majoritar al Sidex, dar si institutia care se ocupa de privatizare lui, da zor sa scoata Combinatul cu fata curata in fata potentialilor investitori. Astfel, una din cele mai importante operatiuni de "curatare" a fost deja aprobata de Guvern. Este vorba despre actul normativ care prevede conversia datoriilor in actiuni si stergerea majorarilor si penalitatilor de intirziere la plata obligatiunilor catre bugetele de stat. Efectele acestei ordonante in ceea ce priveste Sidex sint benefice, fiind vorba de stergerea unei sume totale de aproape 15.000 miliarde de lei. De asemenea, cele peste 6000 miliarde de lei reprezentind penalizari care au fost cuprinse in bilantul financiar-contabil al societatii pe anul 1999 vor deveni profit contabil. "Anul trecut majorarile si penalitatile inregistrate au fost inregistrate pe cheltuieli. Ele au fost acoperite din ceea ce a insemnat activitatea de reevaluare a mijloacelor fixe. In momentul acesta, inclusiv acele majorari vor fi anulate, iar in contabilitate - profitul contabi, deja prin stergerea acelor majorari va fi de circa 6.353 miliarde de lei, dar care nu se va duce decit ca o sursa in fondul de rezerva", a declarat directorul Directiei financiare si fiscalitate a Sidex, Ioan Dediu. FPS va detine doar 50,47% din pachetul de actiuni al Sidex Ca urmare a conversiei datoriilor in actiuni, se va suplimenta numarul de actiuni cu 151.335.040 de actiuni cu o valoare nominala de 25.000 de lei pe actiune. In consecinta, structura actionariatului se va modifica astfel FPS va detine 50,47%, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale va avea 18,42% din actiuni, Ministerului Finantelor ii vor reveni 14,35%, iar SIF Moldova va ramine cu 14,11%. Ministerul Sanatatii va avea 0,15%, iar PPM-ul si altii v

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la congresul Fratelli d’Italia: „Ne bazăm pe Giorgia Meloni în lupta pentru alegeri libere în România: premierul Italiei cunoaşte despre lovitura de stat din România şi ne va ajuta

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, aflat la Congresul Fratelli d’Italia, a declarat că se bazează pe Giorgia Meloni „în lupta pentru alegeri libere în România”, menţionând că premierul Italiei „cunoaşte despre lovitura de stat din România”. „Ne va aju

Botoşani: Două fetiţe, transportate la spital cu arsuri grave în urma unei explozii

Mediafax acum 13 minute
În urma unei explozii produse în localitatea Hilişeu-Crişan din judeţul Botoşani, duminică seară, două fetiţe au suferit arsuri grave şi au căile aeriene afectate. Ele au fost transportate de urgenţă la Bucureşti cu un avion SMURD, potrivit DSU.

Jurnalist ucis într-un atac israelian în Gaza. Printre zecile de victime sunt și mai mulți lucrători de la serviciul de salvare

Ziare.com acum 22 minute
Postul Al-Jazeera din Qatar a anunţat că unul dintre jurnaliştii săi a fost ucis într-un atac israelian asupra Fâşiei Gaza, unde armata israeliană este în război cu mişcarea palestiniană Hamas, informează AFP. „Cameramanul Al-Jazeera Ahmed al-Louh a

Israelul va închide ambasada din Irlanda, invocând „politici anti-israeliene”, şi va înfiinţa una în Republica Moldova

Mediafax acum 2 ore
Israelul îşi va închide ambasada de la Dublin din cauza „politicilor anti-israeliene extreme ale guvernului irlandez”, a declarat duminică ministrul de externe Gideon Saar Motivele principale sunt recunoaşterea statului palestinian de către Irlanda

FAKE NEWS. ANAF dezminte zvonurile privind taxa de 10% pe banii din conturile bancare ale contribuabililor

Gandul acum 2 ore
Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a dezmințit categoric informațiile care au circulat recent în spațiul public, conform cărora „începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor”. Ști

Deversare de petrol în Marea Neagră: două petroliere rusești au fost avariate în urma unei furtuni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un petrolier rusesc care transporta mii de tone de produse petroliere s-a rupt în două, în timpul unei furtuni puternice, în urma evenimentului rezultând o deversare de petrol în strâmtoarea Kerci, au anunţat autorităţile ruse. Un alt petrolier s-a

Superliga: Unirea Slobozia – CFR Cluj 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Unirea Slobozia a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia CFR Cluj, în etapa a 20-a din Superligă. La Clinceni, Vlăsceanu a ratat pentru gazde încă din minutul 20, când a trimis în bara transversală. Două minut

Cercetări pentru ultraj după ce Diana Şoşoacă a ameninţat un echipaj care sosise la locuinţa ei pentru a-i înmâna amenda primită pentru că s-a filmat în cabina de vot la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din Capitală fac cercetări pentru ultraj după ce europarlamentarul Diana Şoşoacă a ameninţat un echipaj care sosise la locuinţa ei pentru a-i înmâna o amendă. Şoşoacă fusese amendată cu 1.000 de lei pentru că la primul tur al alegerilor p

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru luni, 16 decembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Prognoza meteo pentru luni, 16 decembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Românii beau mai puțină bere, dar a crescut consumul de vin și băuturi tari. Datele INS pe 2023 indică o creștere a consumului mediu de alcool

HotNews acum 4 ore
Consumul mediu de băuturi pe locuitor a crescut în 2023, comparativ cu anul anterior, la băuturile nealcoolice, vinuri şi la băuturile alcoolice distilate, în timp ce la bere a scăzut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistic

Vremea

București
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/9°
mar.

8°/13°
mie.

5°/11°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

6°/11°
mie.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

4°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°