Microbistilor romani le vine greu sa inteleaga ca nici un antrenor nu detine cheia succesului permanent In aceasta vara, cu ocazia Campionatului European de Fotbal, drumurile mi s-au intersectat de citeva ori, intimplator, cu cele ale lui Anghel Iordanescu, pe care il consider, la unison cu foarte multa lume, cel mai de succes antrenor roman al tuturor timpurilor, alaturi, poate, de Pisti Covaci. Am ramas impresionat de reputatia excelenta pe care "Generalul" o avea atit in rindul oamenilor de fotbal si ziaristilor prezenti la Euro 2000, cit si al simplilor suporteri, care il salutau cu simpatie cind il recunosteau. La terminarea Europenelor am aflat, dupa cum se vorbea deja, ca Iordanescu a semnat un contract cu Rapidul, urmind sa ia loc pe banca tehnica a giulestenilor in locul lui Lucescu. Mi-am spus ca era cea mai buna afacere posibila pentru clubul condus de Copos, pentru ca Iordanescu mi se parea singurul tehnician roman capabil sa preia in acel moment corabia din Grant si s-o duca cu mina sigura spre succes. Surprinzator, insa, parcursul sau la cirma Rapidului n-a fost unul plin de succes: in ciuda unor rezultate foarte bune obtinute in perioada de pregatire, care o recomandau drept una dintre pretendentele serioase la titlu, formatia bucuresteana s-a impovarat de penibil in campionat, ajungind mai aproape de polul inferior al clasamentului decit de virful sau. Singura "sclipire", meciul de orgoliu facut de Pancu si ai sai pe terenul lui Liverpool, n-a putut prelungi mult sederea "Generalului" in Giulesti, cu atit mai mult cu cit ajunsese sa-si ridice in cap si suporterii. Asa s-a facut ca, impotriva oricaror pronosticuri, cel mai galonat antrenor roman, cel care reusise performanta unica de a-i duce pe "tricolori" in sferturile de finala ale unui Campionat Mondial, a fost nevoit sa demisioneze de la conducerea Rapidului, asumindu-si responsabilitatea celui ma