Reforma invatamintului a generat rezistenta la nou si impotrivire la schimbare, contradictii in fond si in forme, confuzii, iluzii, deziluzii, frustrari si scandaluri, toate firesti in orice proces de tranzitie. Trecind peste acestea, ei, pe care ii depersonalizam numindu-i „forurile competente“, au dat elementele noului sistem: o noua structura a ciclului de invatamint, programe cu o conceptie moderna, manuale alternative, materiale parascolare, forme noi de evaluare, cursuri de pregatire si informare, programe de studiu in strainatate. Acum noi, personalitati distincte (profesori, elevi, parinti, inspectori de specialitate) trebuie sa armonizam si sa perfectionam aceste elemente pentru a le face sa functioneze in spiritul Reformei, fara a le mutila sau obliga sa intre in sabloanele vechi, la care, din inertie, ne e mult mai comod sa ne raportam.

Cu totii am fost de acord ca sistemul de invatamint trebuie sa se schimbe, sa se ralieze la ceea ce exista in alte parti ale lumii. Dar numai in principiu si gindindu-ne doar la beneficiile pe care schimbarea le poate aduce; cind am dispus de elementele necesare si a trebuit sa actionam efectiv, am inceput sa vedem costurile: necesitatea de a ne schimba obisnuintele si tabieturile, de a invata lucruri noi, de a avea o noua atitudine. Si de la opinia cvasi-colectiva ca e nevoie de schimbare, unii au ajuns la convingerea ca Reforma e un lucru prost, care a dat peste cap tradtia invatamintului romanesc; meritele din trecut, de altfel incontestabile, au fost generalizate, idealizate, si tot ce e nou a fost considerat, in mod uniform, „mai rau ca inainte“. Acest tip de gindire este macinat de confuzii si contradictii. Sa luam, de pilda, cazul manualelor alternative.

Manualele alternative sint o forma de gindire libera, creativa a individului, de implicare a profesorilor si elevilor intr-o alegere democr