"Fals jurnal de călătorie" era subtitlul primei ediţii a Răpirii lui Ganimede (1975) de Mircea Horia Simionescu. însă jurnalul respectiv este un adevărat "tratat", în buna tradiţie a lui Alexandru Odobescu, o artă a divagaţiei predată cu măiestrie de marele "ingenios". Reeditarea acestui text este un pas important spre regăsirea unei dimensiuni importante a operei tîrgovişteanului. Paradoxal, Mircea Horia Simionescu este cunoscut mai ales ca autorul unei cărţi greu accesibile marelui public - este vorba despre tetralogia Ingeniosul bine temperat. Iar acest experiment radical pune în umbră o latură a operei sale pe care cititorul obişnuit ar savura-o fără rezerve - romanele, povestirile, jurnalele sînt cele care pot aduce o popularitate imensă acestui autor. Extraordinarul său rafinament reuşeşte să camufleze partea agresivă a experimentului, promovînd literatura "cristalină", accesibilă şi profundă în acelaşi timp. în categoria din urmă intră şi Răpirea lui Ganymede.

Invitaţia la relaxare a unui text ca acesta este o capcană; prima regulă de care trebuie să ţină cont un cititor al lui Mircea Horia Simionescu este simplă: momentele de respiro, aparenţele inocente, tradiţionale, ale textului sînt capcane care, dacă vor fi descoperite, vor dubla savoarea lecturii. Schema parazitată în acest volum este cea a jurnalului de călătorii: un compozit de notaţii de tip diaristic şi descrieri ale locurilor vizitate, invocări nostalgice ale locurilor natale etc. Tonul monoton, imperturbabil, al însemnărilor de călătorie devine o strategie, nu mai este un neajuns. O continuă alertă domină lectura - în fond, Mircea Horia Simionescu nu parodiază pentru a distruge, ci pentru a recupera, a recicla un stil - de aceea cred că avem de-a face cu un tratat fals de călătorie, de fapt un adevărat tratat despre metode, despre tehnici de lectură şi de interpretare. Modificările sî