Nu ştiu dacă vă mai amintiţi cu exactitate momentul acela straşnic în care la o masă din cutare cafenea, devenită prin decenii vestită, boema dă peste un portmoneu al unui burghez doldora de bani. Ar fi putut să fi aparţinut acesta cutărui manager, cutărui patron, cutărui domn cu burtă nu foarte mare, dar totuşi destulă, care cu niscaiva maşină din aceea Patrol rulează prin aglomeraţia ţării. El, sau alţii, merg tare iute, tare repejor se înghesuie la stopuri; eu, spre exemplu, rulez în ritm legal şi sînt ins apărător al valorilor paneuropene şi transnaţionale de la volanu' unei Dacii, în timp ce domnul nostru cu foale mare, dar nu foarte mare, iute rulează, frumos semnalizează din ale sale semnalizatoare aerodinamice şi un apărător convins al domnului căpitan Vadim de la România atotcuprinzătoare se arată oricui vrea să ştie ce şi cum din punctul de gîndire al propriei dumisale gîndiri. Este un apărător al plaiului, un om care pe faţă îţi spune cum e cu Vestul decadent care doar răul ni-l doreşte. Pe cînd spune astea toate, tocmai parchează un Nissan, un Chrysler, un Mazda, un Ford în faţa cutărui stabiliment luxos, pe urmă repejor se solidarizează cu naţia cea săracă, îi plînge de milă pe cînd reprezentanţii ei tocmai îi finisează ultimele geamuri termopane, ultimele gresii import Italia, ultimele instalaţii din cupru pentru instalaţia de încălzire pe gaz sistemul Wolf cu nişte calorifere de sistemă britanică. Pe urmă omul nostru se îngrijorează referitor la importurile astea care au distrus industria strategică naţională şi ne-au răpit pentru totdeauna mîndria de a fi român multilateral dezvoltat. Asta ne spune, în timp ce iacătă tocmai iese de la supermarketul pe nume Metro, ori Billa, spuneţi-i cum doriţi, aruncaţi priviri cu coada ochiului să vedeţi ce anume are dumnealui în căruciorul cela înalt la care împinge gîfîind uşure din cauza că este puţin supr