Ulise şi sirena lui Roaită
DILEMA a împlinit (deja?!) 400 de săptămîni (totuşi o copilă faţă de cele cam 1700 ale noastre) şi, începînd cu numărul 401, a crescut cu patru pagini. Dovadă că temele tranzitive, răsfrînte direct asupra noastră, sînt inepuizabile, dar şi că numărul celor care vor şi pot să discute aceste teme în spiritul şi la nivelul revistei sporeşte (media de vîrstă a colaboratorilor se menţine în floare prin înghiţirea unor nume proaspete, şcolite după '90). La fiecare număr nou, Cronicarul are plăcerea anticipată a unui gourmet înaintea unui banchet chinezesc. Orice s-ar spune, Dilema se citeşte cu poftă. Rubricile, fiecare cu savoarea ei, diferitele puncte de vedere asupra subiectului propus spre reflecţie, nu sînt niciodată plicticoase, ceea ce e mare lucru. E de notorietate faptul că aceia cărora nu le place "săptămînalul de tranziţie" şi care îl suspectează de diferite aserviri sînt din categoria excesivilor sau suficienţilor. Aceştia se cred singurii deţinători ai dreptăţii, dreptate care, etimologic, stă băţ, exclude îndoirea, îndoiala. Scrie Mircea Vasilescu într-un scurt editorial: "Singurul nostru adversar rămîne cel pe care l-a definit dl. Andrei Pleşu, la începuturile revistei - omul fără dileme, "cu certitudinile lui (mitocăneşti sau fanatice), cu mărginirea lui inamovibilă"". * Tema aleasă pentru nr. 401 e Omul nou, privit în linii mari, d.p.d.v. istoric, filosofic, sociologic, politologic, dar şi în linii mici, anecdotice, ale unor experienţe personale de cobai. "Responsabila de număr", tînăra Simona Sora, explică ce a vrut (şi a reuşit) să facă: "Acest număr nu şi-a propus în primul rînd o redefinire a conceptului ideologic, şi nici o resituare a lui în context istoric şi cultural. Dar fără precizarea contextuală, sintagma "om nou" îl poate defini, prin raportare la precursori, chiar şi pe "omul vechi". Premisa de la care a
