În România, finanţarea partidelor politice este reglementată de trei legi, din 1991, 1992 şi 1996, neexistînd un act normativ special, ci referiri în documente care reglementează domenii mai largi. Conform acestor acte, partidele nu pot primi donaţii de la instituţii publice sau de la agenţi economici cu capital de stat. Donaţiile primite de un partid într-un an nu pot depăşi 0,005% din bugetul de stat. Conform calculelor realizate de Asociaţia Pro Democraţia, un partid poate primi maxim 6 miliarde lei (după bugetul din 2000) pe an, iar în anii electorali această sumă se dublează. Donaţia primită de la o persoană juridică nu poate depăşi 500 de salarii minime, adică 350 de milioane lei anual. Dacă o donaţie este mai mică de 10 salarii minime, donatorul poate rămîne anonim, dar totalul acestor donaţii confidenţiale nu poate depăşi un anumit procent din subvenţia bugetară maximă, adică o sumă de circa 80.000 de dolari. Conform legii, statul acordă partidelor sume care nu pot depăşi în total 0,04% din buget, adică circa 2.400.000 dolari, împărţiţi şi după numărul de parlamentari. Primirea donaţiilor şi subvenţiilor se face printr-un mandatar financiar (o firmă sau o persoană) care ar trebui să răspundă solidar cu partidul pentru nereguli, dar care nu răspunde pentru că este internat în spital, aşa cum se întîmplă acum într-un scandal financiar destul de cunoscut. Organul abilitat să controleze circulaţia banilor este Curtea de Conturi, dar care nu se sesizează pentru a nu fi acuzat de partizanat politic. Deşi legea poate fi considerată învechită, cea mai importantă problemă pare a fi aplicarea sa. Nu există nici o tradiţie a transparenţei din partea partidelor şi nici o tradiţie a îndeplinirii datoriei din partea instituţiilor. Dar, totuşi, pînă la mentalitate, legea poate fi schimbată mai uşor. Primele propuneri concrete au venit tot din partea Asociaţiei Pro-D