Anul 2000 este considerat, în cel puţin şapte tări din lume, adică în ţările de limbă portugheză, "anul Eça de Queirós", autor de la a cărui moarte s-a împlinit, în luna august, un secol. Cu toate că cele mai importante romane ale autorului portughez au fost traduse în româneşte - uneori excelent, alteori doar onorabil - numele lui nu spune mare lucru publicului din ţara noastră. Queirosianul An 2000 trece aproape neobservat în România. Din păcate, nu doar în România, ci şi în Franţa, Germania ori Anglia, ceea ce-i cu mult mai trist şi mai elocvent.
La întrebarea, invevitabil reducţionistă, "Cine a fost Eça de Queirós?" se poate răspunde, la fel de simplu: "Cel mai mare autor de limbă portugheză". Bine, dar atunci cum rămâne cu universal-cunoscuţii Camões ori Pessoa? Ei au fost poeţi, au scris într-o limbă care astăzi datează în chip iremediabil ori într-una inventată în chip poetic; Eça de Queirós a scris în limba portugheză pe care am putea-o numi "generală", o limbă devenită de-a lungul secolului nostru limba oamenilor cultivaţi. Până la Eça, portugheza prozei fusese retorică, emfatică, artificială sau de amvon. Odată cu el, a devenit pentru prima oară spontană, subtilă şi nuanţată, calchiată pe model francez. Autorul a păşit, lingvistic, în altă lume, luându-i discret cu el pe toţi prozatorii care i-au urmat. Fie că o recunosc sau nu, romancierii portughezi ai secolului nostru (şi sunt mulţi, unii dintre ei foarte mari) descind iremediabil din Eça.
Într-o viaţă de numai 55 de ani, autorul a scris enorm: zece romane, dintre care patru-cinci merită calificativul de "geniale"; mii de articole şi însemnări; zeci de nuvele, unele adevărate capodopere de concizie; în fine, o corespondenţă abundentă, stupefiantă, cu comori de artă prozastică risipite din fuga condeiului.
Dar Eça de Queirós n-a trăit din scris. Această hiperabundentă producţie
