"Sunt un coregraf strâns legat de prezent, care-şi iubeşte epoca şi se dezinteresează atât de trecut, cât şi de viitorul îndepărtat" - declara Maurice Béjart coregrafei americane cu nume franţuzesc Agnès de Mille (L'âme de la danse, Paris, 1964, p. 243). Şi, într-adevăr, aşa s-a dovedit a fi Béjart, de la prima lucrare care a atras atenţia asupra lui, în 1955, Simfonie pentru un om singur şi până la una dintre creaţiile sale din ultimii ani, pe care am avut şansa de a o vedea de curând la Bucureşti, Balet pentru viaţă. Nu întâmplător unul din spectacolele sale poartă numele de Messa pentru timpul prezent, iar compania pe care a creat-o în 1960 la Bruxelles s-a numit Baletul secolului XX.
Explicaţia faptului că Béjart s-a impus în conştiinţa contemporaneităţii, vreme de peste patru decenii, trebuie căutată tocmai în această indisolubilă legătură a coregrafului cu epoca sa şi în conţinutul bogat de idei pus în valoare de creaţiile sale, în care ţesătura coregrafică este suportul care scoate la lumină toate frământările epocii noastre. Iar adevărurile pe care ni le spune nu sunt învăluite cu discreţie, ci prezentate cu francheţe deoarece, aşa cum spune Béjart, "fiinţa umană are tendinţa să aţipească, dar din când în când, datorită unui şoc, ea întrevede adevărul. Şi trebuie să lupţi împotriva acestei tendinţe a publicului de a se cufunda în facilitate" (Antoine Livio, Béjart, Lausanne, 1969, p. 126).
Nevoia lui Maurice Béjart de a reveni asupra adevărurilor esenţiale ale fiinţei umane, în forma în care şi le pune ea astăzi şi de a căuta resorturile adânci ale actului de creaţie, se datorează şi faptului că s-a format într-un mediu de mare efervescenţă intelectuală, tatăl său, filosoful Gaston Berger, fiind unul dintre părinţii prospectivisticii.
Personalitate complexă, Béjart a avut ca primă pasiune teatrul şi va reveni adesea la el, ca regizo