De curînd a avut loc, lîngă Moscova, o nuvelă, deşi, după cum a înregistrat-o staţia mea seismografică, n-aş exagera dacă aş spune un cutremur, sau - mai potolit -, dar în consens cu Isac Babel, un eveniment mondial. Babel aşa aprecia mişcările din proza lui Tolstoi: cînd Anna Karenina se sinucide, cînd Bezuhov se întîlneşte, într-o bisericuţă, cu Platon Karataev, acestea ar fi evenimente mondiale şi un ziar ca "Le Monde" parcă o recunoştea publicînd pe prima sa pagină, la un loc central, nuvela petrecută la 20 septembrie 2000 sub titlul: "Soljeniţîn şi Putin, un dineu al reconciliaţilor, la Moscova". Subiectul e acesta: doamna şi domnul Putin au fost într-o vizită de seară, nu departe de Moscova, la familia Soljeniţîn, au cinat împreună, ca după aceea cei doi bărbaţi să rămînă între patru ochi, timp de trei ore; aş intitula această nuvelă: "După 30 de ani". Şi aş începe-o cu un lung şi clasic flash-back, cînd, tot într-o noapte de toamnă, la 1970, undeva, în ungherul său, Soljeniţîn află că i s-a decernat Premiul Nobel şi primul său gînd este acela de a-i comunica vestea lui Tvardovski, fără de care "O zi din viaţa lui Ivan Denisovici" şi "Pavilionul canceroşilor" n-ar fi apărut în revista "Novîi mir", făcînd repede ocolul lumii. Tvardovski trăia şi el într-o vilă, nu departe de Moscova, lovit de o paraplegie provenită indiscutabil din cîte îndurase de pe urma descoperirii sale literare. După ce citise, în manuscris, povestea aceea cu Ivan Denisovici dintr-un gulag strict interzis inspiraţiei, scrisă de un necunoscut, fost căpitan de artilerie în timpul războiului, fişat deja pentru antistalinismul şi antisovietismul său, el, Tvardovski, membru al Comitetului Central, multiplu laureat al Premiului Stalin, creatorul celui mai popular soldat realist-socialist, Vasili Tiorkin, străbătu Moscova, beat de fericire, anunţînd, din cafenea în cafenea, apariţia unui no