Au fost odată nouă candidaţi la preşedinţie şi cu moderatorul, zece, dintre care unul a lipsit, ceea ce nu ne îndreptăţeşte să evocăm faimosul cîntec perpetuum mobile "Zece negri mititei", întrucît cel absent n-a murit (Doamne fereşte!), nu s-a împiedicat şi nici nu s-a retras din cursă, ci pur şi simplu - cred eu - nu mai avea rost să alerge alături de ceilalţi (fiind şi cel mai în vîrstă), deoarece a ieşit pe locul I în sondaje şi are şansa de a cîştiga cursa din, cum se zice, oficiu. Oricum, alecsandrinian vorbind, "nu (le) era, zău, nimănui, în piept inima rece", căci trebuiau să răspundă la întrebările fierbinţi ale "sergentului" (Florin Călinescu) privind nu numai hobby-ul, înălţimea, greutatea şi numărul copiilor şi al vilelor, ci şi programul politic, situaţiile de forţă majoră, de ce crede fiecare că este mai bun decît ceilalţi şi, mai ales, cum consideră el că poate scoate ţara din criză. Răspunsurile au fost, în general, mai mult sau mai puţin stereotipe, fiindcă într-o întrecere electorală e mai bine să spui nu atît ce vrei tu să faci, cît ce vrem noi să faci, astfel că alergătorii au fost una cu alegătorii. Cel mai pregătit pentru concurs a fost, după părerea mea, şi cel mai greu (la propriu) dintre ei, nu fiindcă ar fi trebuit să tragă la cîntar şi creierul, cum cu umor s-a exprimat el, nu fiindcă era un concurs de haltere, ci fiindcă a avut discursul cel mai fluent, mai precis, mai puternic. Se întîmplă de cele mai multe ori ca discursul democratic să fie, în contextul mersului pe sîrmă necesar, al strecurării printre ipoteze şi nuanţe, al nevoii de dialog, un discurs slab, anemic, chiar bîlbîit. Discursul autocratic este însă decis, maniheist, univoc şi mobilizator. Cînd spui că eşti pur, virgin, neîntinat, întrucît nu ai participat pînă acum la guvernare, deşi nu e adevărat, alegătorul e înclinat să te creadă,

fiindcă o spui tare, cu cre