Alegerile de duminică nu reprezintă o scadenţă. Indiferent de rezultatele lor, reprezintă doar momentul după care scadenţele, adevăratele scadenţe, nu vor mai putea fi amînate sub pretext de perioadă electorală. Cîştigători şi învinşi, toţi laolaltă, vor avea de făcut faţă ravagiilor pe care, dacă nu le-au produs neapărat ei înşişi, măcar le-au întreţinut şi deseori chiar le-au stimulat, probabil cu speranţa secretă, dar nu mai puţin stupidă, că păgubiţi vor fi doar adversarii, în vreme ce ei vor fi ocoliţi. O speranţă avortată. Nimeni nu a fost, nu este şi nu va fi la adăpost. Oricum va arăta peisajul politic post-electoral, şi dincolo de previzibilele euforii ale unora şi de la fel de previzibilele tristeţi ale altora, ruinarea încrederii în politică, în politicieni şi în instituţiile politice va constitui un enorm handicap atît pentru viitoarea putere, cît şi pentru viitoarea opoziţie. Discreditarea politicului, care a atins de mult cota de avarie, riscă să anihilieze orice program şi orice iniţiativă, oricît de corecte, oricît de adecvate şi indiferent de originea lor. Cu atît mai mult cu cît responsabilii pentru acest proces nu vor ieşi din joc după alegeri, ci vor rămîne în continuare pe scenă, care la putere, care în opoziţie, schimbările eventuale de roluri nefiind suficiente pentru o înnoire radicală de atitudine. Eşecurile nu vor fi recunoscute şi asumate de cei înfrînţi, iar victoria electorală va fi considerată de învingători un premiu, nu o dificilă sarcină, cel puţin judecînd după ceea ce s-a petrecut după alegerile locale. Acest cel mai apropiat precedent electoral pare de altfel să indice o atrofie generalizată a simţului responsabilităţii, atît la nivelul partidelor şi al politicienilor, cît şi al anexelor acestora. Un exemplu aproape didactic e oferit de Bucureşti. Susţinătorii fostului primar general al Capitalei, "omuL IScusit", de la par