Pe Mişu l-am cunoscut astă vară la o terasă din regie. Bea bere şi spunea bancuri cu ingineri. Asta pentru că e student la Politehnică şi nu ştie ce caută acolo, dar trebuie să o termine. Mai are doar un an. Dacă n-ar fi ieşit scandaluri acasă cu părinţii, ar fi renunţat el de mult, însă ce să facă dacă vine dintr-o familie de ingineri. I-ar găsi taică-su un post undeva după ce termină, dar nu vrea să-şi petreacă toată viaţa într-o fabrică. Acum vrea să se facă artist: la pictură nu are talent, pentru muzică e prea tîrziu, de dans nici nu poate fi vorba, aşa că, a decis el, ce i-a mai rămas e să se facă actor. Memorie bună are, poezii ştie să spună cu intonaţie. Singura problemă ar fi că fumează prea mult şi are o voce cam răguşită. La aceeaşi terasă l-am găsit pe Mişu şi în toamna asta, numai că acum nu mai era nimeni prin preajmă să-i spună bancuri. M-a salutat: "Ştii care e asemănarea dintre un cîine şi un inginer?". Ha! Ha! Ha! Se plictisise. Nu mai voia nici bere, nici să stea pe terasă, unde, de altfel, începuse să cam tremure. Fără să mai apuc să zic ceva, m-am trezit în camera lui de cămin, unde colegul lui, Geo, mînca salam şi bea vodcă cu cola. Ne-a dat şi nouă. Se plictisea şi el, asculta muzică la un radio prăpădit, fixat pe România Actualităţi, singurul post pe care îl prindea. Deodată, un cîntec: "Dansul, dansul / E normal la vîrsta mea / Ritmul, ritmul / Mă cuprinde vraja ta", şi apăru ideea: "Hai la discotecă!" Geo ştia că nişte fete de la etajul de sus merg şi ele la disco, aşa că ne-am dus în căutare de companie. Dar, spre dazamăgirea noastră, fetele îşi aşteptau prietenii. Una era gata (avea pe ea o pereche de jeans şi un pulover) şi o aştepta pe cealaltă, care era în ultima fază a gătelii: machiatul. Mai precis era la momentul adăugării sclipiciului pe obraji. Prietenii au venit (unul în blugi şi bluză, celălalt pus la ţol festiv, cu mult g