Oamenii politici români afişează, şi cînd e cazul, şi cînd nu e cazul, un zîmbet graţios, binevoitor şi condescendent, precum "noile vînzătoare" din magazine. De cînd s-au pensionat ori s-au făcut patroane vînzătoarele socialiste încruntate şi răstite, care furau la cîntar şi vindeau pe uşa din spate luînd suprapreţ, cu aerul că îţi fac ţie un bine imens, zîmbesc tot timpul, aşa cum au fost dresate, chiar şi cînd îţi spun să închizi dracului uşa sau să nu intri cu potaia. Politicienii români zîmbesc însă numai cînd o cer interesele majore ale ţării, precum ar fi atragerea de simpatii din partea presei, a alegătorilor sau a partidului în care ar vrea să emigreze... Un fel de moderator de televiziune, care nu prea seamănă cu moderatorii de pe canalele europene, aducînd mai curînd a poliţist sau a procuror, fiind sumbru sau obsecvios după cum e conjunctura, umoarea, interlocutorul sau sugestia din partea propriei administraţii, a dat la iveală o carte în care, scripta manent, ar trebui să rămînă pentru posteritate nemuritoarele lui convorbiri cu contemporanii săi.

A lansat-o cu tam-tam, invitînd personalităţi politice de toate categoriile, care, după cum s-a văzut pe ecranul Antenei 1, au răspuns "prezent", deşi se aflau în plină campanie electorală (sau, poate, tocmai de aceea, ca să-i mai vadă o dată lumea la televizor?). Că au fost de faţă la acest mare eveniment cultural, îi priveşte, întrucît premierele de teatru, concertele sau vernisajele răpesc ceva mai mult din timpul lor preţios şi nu sînt, în general, televizate. Dar că s-au simţit datori să facă şi declaraţii despre importanţa acestei apariţii, numai ca să li se mai audă o dată glasul şi să-şi mai arboreze o dată surîsul, mi s-a părut a fi o mică exagerare. Ba, în cazul unor politicieni democraţi sau cu ambiţii democratice şi europene, o gafă, întrucît autorul volumului a evoluat cu convingere