Un lucru este cert în ce priveşte Cartea de bucate româneşti apărută la Editura Fundaţiei Culturale Române: că nu te poţi hotărî deloc în ce colţ al casei să o aşezi: la îndemînă, într-un sertar sau pe o poliţă din bucătărie, ori - tot la îndemînă - într-un raft de bibliotecă, aproape de albumele de artă. Aceasta după ce, în prealabil, ţi-a mai trecut prin minte şi că, de Crăciun, ai putea face cadou un exemplar cuiva din străinătate - ar fi interesant şi simpatic -, întrucît ediţia este bilingvă, română-engleză. În general, orice cunoscător normal în ale bucătărelii porneşte de la ideea că reţetele culinare sînt un fel de ghicitori pe care trebuie să le mimezi ca să le afli răspunsul. De aceea, lectura lor este de foarte multe ori una dintre cele mai frustrante cu putinţă. Fie n-ai atît de mult timp, fie te intimidezi în faţa mulţimii de ingrediente ori a aerului lor prea cosmopolit, fie, locuind, banal, la bloc, nu poţi să rostogoleşti şi tu un butoi prin curte, ca să acreşti varza, aşa cum te sfătuia, într-o reţetă de murături, Sanda Marin. Ei bine, tocmai acest sentiment de frustrare îl anihilează Cartea de bucate româneşti. Cele 58 de reţete culese de la oameni din toate colţurile ţării şi reproduse de Georgeta Roşu

îţi lasă impresia unei simplităţi sănătos-rafinate şi îţi dau o reconfortantă senzaţie de accesibilitate. Lucruri la îndemînă, gesturi simple, nici o presiune temporală (doar pînă s-au fiert numai bine, sînt coapte îndeajuns, sau "pînă ce dulceaţa este înghiţită de plăcintă") şi o întreagă poezie a cantităţilor (o strachină, o ulcică, un ciur, o mînă de, cîteva ouă, un bulgăre de unt). În plus, e cît se poate de savuros hedonismul telegrafic al asezonărilor: "E tare gustoasă cînd e cuviincios ajutată de un ardei iute şi un păhărel de ţuică întoarsă". Cît despre cele 58 de desene în peniţă ale lui Horia Bernea, directorul Muzeului Ţăranul