Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directoare de scoala la 20 de ani

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 3 noiembrie 2000 ·

Gina Oprea conduce scoala din Sohodor - Horgesti de un an de zile La prima vedere, invatatoarea Gina Oprea pare, la cei numai 20 de ani pe care ii numara, o domnisoara care nu are alta grija decit sa-si duca la bun sfirsit orele, pentru ca, odata ajunsa acasa, sa se gindeasca la discoteca sau la o eventuala intilnire cu prietenul. In realitate, Gina detine un record care, cu siguranta, va fi greu de egalat sau depasit: este cea mai tinara directoare de scoala din judet. Absolventa a Liceului Pedagogic in 1999, ea a devenit, in toamna aceluiasi an, titulara a Scolii din Sohodor-Horgesti, dar nu numai. "Cind am ajuns la scoala, mi s-a spus ca trebuie sa ocup si functia de director. Bineinteles ca am ramas blocata si am protestat spunind ca nu am decit 19 ani si nu pot fi directoare. Mi s-a raspuns ca sint singura invatatoare calificata si, in aceasi timp, singura titulara din scoala si ca trebuie sa-mi bag mintile-n cap" , a rememorat Gina prima sa zi de directorat. Acum, dupa un an de conducere, ea spune ca functia de director "nu e mare scofala". Gina coordoneaza activitatea a cinci cadre didactice: patru invatatori si o educatoare, care, spre deosebire de anul trecut, sint toti calificati, doi avind si definitivatul. "Ma inteleg bine cu colegii. De altfel, cel mai «batrin» dintre noi are vreo 35 de ani", a continuat tinara directoare. Problemele par a veni, insa, dinspre cei 118 elevi impartiti in cinci clase de "primara", la care se adauga 15 pici de gradinita. "Satul e locuit in totalitate de rromi, care, uneori, mai «uita» sa-si trimita copiii la scoala. Atunci ii speriem ca nu le semnam carnetele de CEC pentru alocatii si imediat odaslele se intorc in banci. Altfel, anul trecut, din cei 20 de copii din clasa mea, 15 aveau paduchi. Apoi, vine asistenta medicala si-ti spune ca nu stiu citi elevi au riie. Iei fiecare copil in parte, ii chemi familia la scoala si in

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°