sau Poveşti din lumea raţionalităţii îngrădite A fost odată un om care voia o slujbă de redactor-şef. N-o merita, fiind mediocru, dar fusese multă vreme adjunct şi se credea îndreptăţit. Într-o zi a văzut că postul s-a scos la concurs, a apărut un anunţ într-un ziar de mare tiraj, el trăia într-o societate închisă în care totul era rezervat şi nimic deschis sau la voia şansei, ca atare n-a crezut o clipă că acel anunţ în premieră era o ruptură faţă de vechea societate de status, ci numai o formă mai rafinată de a masca printr-o deschidere tot închiderea veche, şi cum ştia regulile jocului, a pus mîna pe telefon şi a sunat pe un intelectual cunoscut, amintindu-i umil că au colaborat altădată şi întrebînd dacă nu deranjează pe nimeni dacă se înscrie la concurs şi dacă are vreun rost să o facă - soţia aceluia era noua lui şefă. Omului i s-a spus să se înscrie la concurs cum i s-ar fi spus oricui, doar era un concurs deschis, dar cum toată lumea, ca şi el, era convinsă că nu e vorba de o competiţie adevărată, nimeni n-a îndrăznit să se înscrie la concurs şi din lipsă de concurenţă omul nostru a cîştigat şi încă o dată şi-a spus că aşteptările lui au fost întemeiate şi că aşa se procedează. A fost odată un mare om de finanţe, mai puternic ca un ministru, cu mult mai bogat ca un şef de stat, cu simţul istoriei şi al importanţei omului cu voinţă în istorie, stofa veritabilă din care se fac oamenii mari, şi acest om, generos şi nebuneşte, chemase întreaga lume bogată să investească în ţara care reprezenta vechiul duşman al Occidentului, în Rusia, pe garanţia lui. Oamenii au venit, în costumele lor bine tăiate şi cămăşile de la Brooks Brothers, au strîns mîna la mafioţi îmbrăcaţi la fel de scump deşi ceva mai ţipător şi şi-au spus că asta e tranziţia dar că aceia vor fi ca ei cîteva milioane de dolari sau ani mai încolo, şi n-au observat cum totul se scurge printre deg