Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcele de la Craiova şi Parca de la Guvern

Publicat in Dilema Veche, vineri 3 noiembrie 2000 ·

O parte mare şi bună din dramaturgia românească se situează în zona ambiguităţii, la jumătate distanţă între pitoresc şi mitic. "O scrisoare pierdută" poate fi privită la fel de bine ca o satiră electorală, ca o farsă conjugală sau ca o dramă abisală. Am văzut Gaiţele lui Al. Kiriţescu în cele mai diverse interpretări, unele mai amuzante decît altele, toate focalizate însă exclusiv pe caricatural. Mircea Cornişteanu, în spectacolul său de la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, surprinde prin faptul că lasă în urmă comedia de moravuri, îndrăzneşte chiar să treacă dincolo de psihologic, pentru a explora adîncimile arhetipale ale piesei. Cele trei bătrîne provinciale nu sînt doar nişte parvenite vulgare, ridicole şi temperamentale, clocotind de energii neconsumate şi radiind răutate. Spectacolul începe în surdină, fără obişnuitul brio, înşelînd oarecum aşteptările. Scoţînd însă în evidenţă momentul în care bătrînele urmăresc de la fereastră cortegiul funerar, regizorul anunţă adevărata miză a piesei şi pregăteşte crudul act al doilea. În camera în care s-a refugiat din instinct de conservare, cu energia scurgîndu-i-se ca sîngele dintr-o rană, Margareta trebuie să îndure prezenţa opresivă şi insistentă a celor trei. Ele n-au pătruns acolo nici din grijă, nici din răutate, ci pentru că adulmecau moartea, rostul lor adevărat fiind să o invoce, să o dirijeze, să o ajute. Surorile Duduleanu sînt în acelaşi timp tipuri ridicole de provinciale şi figuri mitice înfricoşătoare. Ele sînt cele trei Parce. Parcele, numite Moire de greci, au în grijă firul vieţii oricărei persoane. Nona (Clotho) îl toarce, Decuma (Lachesis) îi stabileşte lungimea, Morta (Atropos) îl taie cu foarfecele. Nu este greu să le identificăm în personajele piesei. Clotho este Aneta, managerul general al clanului. Zoia - infantilă şi cochetă, avînd aparenţa cea mai umană - este Lachesis, cea care

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 47 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 20 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°