Preşedintele este un nesăţios cititor, în primul rînd de lucrări de istorie. Este o tradiţie a familiei. Iar istoria înseamnă tot tradiţie. Îl încîntă scrierile care înfăţişează obiceiurile poporului român şi încercările prin care a trecut acesta, cum sînt cele ale marelui şi popularului poet George Coşbuc. Este un fervent admirator al lui Eminescu şi al discipolului acestuia Vlahuţă, care au cîntat România pitorească şi ale căror opere principale sînt cunoscute de toţi şcolarii. Este pasionat de tot ceea ce se referă la poporul său: în comediile de moravuri ale lui Caragiale el găseşte multe aspecte ale unor probleme psihologice şi sociale actuale. Din Caragiale poate cita pasaje întregi, după cum în serile petrecute în intimitate declamă îndelung versuri ale poeţilor săi preferaţi... Viaţa lui acaparantă cunoaşte şi clipe de răgaz. Seara se întoarce acasă, asemenea muncitorului care şi-a isprăvit ziua de lucru, nu la Palatul Republicii, ci în vila de pe malul lacului Herăstrău, pe fostul Bulevard Jdanov, teoretician al stalinismului, bulevard care poartă astăzi un nume plin de făgăduieli: Bulevardul Primăverii. Acasă îşi regăseşte soţia, sosită şi ea de la muncă: este directoarea unui institut

de cercetări chimice din Bucureşti. Şi, ca orice părinte, se preocupă de progresele la învăţătură ale băiatului celui mai mic, Nicolae, student la Facultatea de fizică din Bucureşti. Celălalt fiu, Valentin, şi-a terminat studiile superioare şi este cercetător ştiinţific la Institutul de fizică atomică. Fiica lui, Elena-Zoia, este studentă la Facultatea de matematică a Universităţii din Bucureşti. Bucureştenii îi întîlnesc cîteodată pe preşedinte şi pe soţia lui făcînd scurte plimbări în cîte un parc public, care însă nu reuşesc să-i abată gîndurile de la problemele la ordinea zilei... Acesta este omul. Acesta este conducătorul politic. Acesta este preşedintele ca