Ca o persoană din "sistem"... Mi se pare o idee excelentă această dorinţă a dumneavoastră de a surprinde realitatea din liceele româneşti, de a trece de imaginea complet deformată produsă de cei ce vorbesc într-o totală necunoştinţă de cauză şi propagată cu ajutorul mass-media, la fel de neinformată în majoritatea cazurilor. Vă scriu aceste rînduri din dorinţa de a-mi prezenta punctul de vedere în legătură cu liceul românesc de azi, ca o persoană care face parte din "sistem" (sînt elev în clasa a XI-a la un liceu din Constanţa), fără a avea însă nici o secundă pretenţia că ceea ce susţin este peremptoriu. Nu am de gînd să detaliez aici multiplele probleme cu care se confruntă fiecare elev de liceu (costul ridicat sau lipsa manualelor, sumele de-a dreptul exorbitante pentru aşa-zisele "fonduri ale şcolii", condiţiile insalubre din majoritatea liceelor, programa şcolară - ca să amintesc numai cîteva), deşi sînt probleme cu adevărat importante de care nimănui, dintre cei responsabili, nu pare să-i pese. Voi încerca, totuşi, să abordez tema aceasta a liceului românesc dintr-un alt punct de vedere decît acesta al elevului "necăjit" şi "neajutorat" de nimeni. Ne-am obişnuit (liceeni, şi nu numai) să ne plîngem de milă, să dăm vina pe alţii pentru necazurile noastre. De fapt, ar trebui să ne amintim ce zicea Stendhal (prin vocea personajului său) în celebrul roman "Roşu şi negru": "Crezi că un tînăr are merite? Pune-i piedici la tot ce năzuieşte, la tot ce face. Dacă meritul lui e real va şti să înfrîngă sau să ocolească piedicile." Aminteam la început de lipsa de cultură, de dezinteresul profund faţă de actul sacru al învăţării, de nepăsare totală vis-à-vis de tot ceea ce înseamnă cunoaştere; toate acestea se pot aplica perfect liceenilor români (excepţiile care există, şi există, nu fac altceva decît să confirme regula). În perioada interbelică (din cîte am citi