Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La numai 12 ani, Vasilica Matei stie mai bine decit istoricii cum a fost in al doilea razboi mondial

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 3 noiembrie 2000 · ·

In urma cu doua zile, el a fost victima exploziei unei grenade Vasilica Matei din satul Scobinti, in virsta de 12 ani, este victima inocenta a unui razboi care s-a incheiat de peste 50 de ani. Baiatul se afla cu vacile la pascut cind i-a explodat la picioare o grenada din cel de-al doilea razboi mondial. Una dintre schije i-a retezat artera femurala si valuri de singe au inceput sa-i curga din piciorul sting. Cu ultimele puteri, baiatul s-a tirit pina pe un deal din apropiere. Vasilica a fost gasit aproape inconstient si intr-o balta de singe de niste carutasi care l-au adus acasa. Abia miercuri la ora 1 noaptea, dupa 12 ore de la explozie, copilul a fost adus la Iasi. I s-au transfuzat citiva litri de singe si a fost supus unei interventii chirurgicale. "L-am operat azi noapte impreuna cu dr. Morosanu de la Spitalul de Urgente, care este specialist in chirurgie vasculara. Artera femurala era sectionata si piciorul era vinat. I-am scos trei din cele patru schije care i-au patruns in picioare", ne-a povestit dr. Bogdan Savu, care a adaugat ca a fost surprins sa gaseasca schijele pentru ca Vasilica povestise ca fusese impuns de o vaca. Abia ieri, copilul si-a amintit ca i-a explodat ceva la picioare. "Am simtit o durere, dar nu mi-am dat seama ce este. M-am dus apoi la drum si i-am rugat pe oameni sa ma ia cu caruta sa ma duca la mama. Ei s-au speriat ca eram plin de singe, dar m-au luat", ne-a povestit Vasilica Matei. Mama sa, Eugenia, ne-a marturisit ca a simtit ca lesina atunci cind satenii i l-au adus pe Vasilica in brate, alb la fata si plin de singe. "M-am dus cu el la dispensar ca sa vedem ce are. El tot zicea ca l-a impuns vaca. De la dispensar, am mers la Hirlau, unde l-a pansat, dar pentru ca nu i se oprea singele, l-au trimis la Iasi", ne-a spus Eugenia Matei. Pina astazi la prinz, Vasilica a primit aproximativ 2,5 litri de singe si medicii apreciaza ca star

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 45 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 16 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 3 ore
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°