Fata de 1990, numarul sindicalistilor a scazut la o treime. Cauzele: disponibilizarile de personal, inchiderile de fabrici, dar si incompetenta si incultura unor lideri sindicali. Se constata o scadere a increderii oamenilor in miscarea sindicala. Exista societati cu peste 1.000 de angajati care nu au sindicate Evenimentele din 1989 au readus in ochii opiniei publice adevaratul rol al sindicatelor: apararea drepturilor oamenilor muncii. Trecerea Romaniei de la o forma de proprietate la alta, cu dificultatile aferente, a dat posibilitatea sindicatelor sa se "afirme": greve, conflicte de munca, scandaluri, chiar miscari de strada, soldate uneori chiar cu victime. Sub presiunea strazii, dar si din motive politice, puterea si conducerile societatilor au cedat, sindicatele au cistigat, iar oamenii au inceput sa capete incredere in sindicate. Numai ca, in timp, lucrurile au intrat in "normal" si in acest domeniu: liderii de sindicat au intrat in afaceri dubioase, au trecut de partea puterii sau pur si simplu au devenit apatici. Multi lideri nu stiu cu se "maninca" lupta sindicala, altii au profitat de pe urma statutului pe care l-au cistigat, iar unii au inventat chiar o noua ocupatie: lider de sindicat si patron. Ca urmare, miscarea sindicala a inceput sa sufere, sa fie discreditata, iar oamenii sa o priveasca cu neincredere. La "diluarea" puterii sindicatelor a contribuit si recesiunea prelungita a economiei romanesti, care a dus la disponibilizari masive de personal, inchiderea de fabrici, adica la scaderea dramatica a numarului de sindicalisti. Aceasta situatie se regaseste si la Vaslui. Daca in 1990 in judet existau peste 75.000 de sindicalisti, acum numarul lor nu depaseste 26.000. Cel mai puternic sindicat este CNSRL "Fratia", care numara aproximativ 11.000 de membri. Exista si paradoxuri. Firme cu doar citeva zeci de angajati au sindicate, iar societati cu peste 1.