Poveste fara sfarsit. Cand Dumnezeu iti scoate in cale un suflet de care sa ai grija si pe care sa-l iubesti, primesti acest lucru ca pe un dar.. Eu am primit acest dar intr-o seara de toamna tarzie. Era un catel mic cat o boaba si chiar asa l-am si botezat: Bobita. Cineva il aruncase in beciul blocu...

Poveste fara sfarsit

Cand Dumnezeu iti scoate in cale un suflet de care sa ai grija si pe care sa-l iubesti, primesti acest lucru ca pe un dar.

Eu am primit acest dar intr-o seara de toamna tarzie. Era un catel mic cat o boaba si chiar asa l-am si botezat: Bobita. Cineva il aruncase in beciul blocului, iar el, pe cat era de mic, pe atat de tare plangea.

Eram tineri casatoriti si nu se stie din ce motive nu puteam avea copii, asa ca, atunci cand am gasit acest pui, l-am adoptat din tot sufletul, cu toata dragostea.

Bineinteles ca, asemeni oricarei fiinte mici, facea o multime de stricaciuni si pozne. Nu pot sa nu-mi amintesc, de exemplu, ca ori de cate ori aveam musafiri Bobita se ducea la cosul de rufe, scotocea dupa vreun ciorap sau alt articol din lenjeria noastra intima si venea cu el in gura, depunandu-l in fata onoratilor nostri invitati. Indiferent insa cat ne-ar fi suparat, intotdeauna sfarseam prin a-l indragi mai mult.

Cat de mult ne iubea el pe noi am inteles de-abia intr-o seara, cand am fost atacati de un barbat. Acesta statea in holul blocului si, fara nici un motiv, s-a indreptat spre noi, cu intentia vadita de-a ne lovi. A dus o mana la buzunarul interior al hainei, din care a scos un cutit, dar, pana sa-l ridice asupra noastra, Bobita a sarit la mana lui, muscandu-l pana ce acesta a scapat cutitul. In clipa urmatoare, cel care ne atacase cu atata violenta a fugit, lasandu-ne uimiti si ingroziti. Doar Bobita statea in fata noastra, hotarat sa reia lupta daca ar mai fi fost nevoie.

Cu siguranta ca aceasta,