Autorii unei talharii, de pe urma careia s-au ales cu ceva preparate din carne, tigari fara filtru si o jumatate de vodca, au fost judecati si condamnati la ani grei de inchisoare. Irinel Morosanu (19 ani), Petronel Gavril (22 de ani), Dragos Pantic (20 de ani) si Petru Morosanu (17 ani), toti din Mogosesti-Siret, au fost trimisi in judecata pentru ca au agresat doi oameni beti si i-au deposedat de diferite nimicuri. In noaptea de 25/26 noiembrie a anului trecut, cei patru tineri au intrat intr-un bar din comuna, unde se aflau, intr-o stare avansata de betie, si doi consateni, pe nume Florea Mocanu si Constantin Mihaila. Tinerii au vazut ca ambii au in jurul lor cateva sacose, asa ca au hotarat sa-i jefuiasca. Cand au iesit din bodega, barbatii au fost urmati indeaproape de catre hoti si, pe o ulita mai intunecoasa, au fost trantiti la pamant, buzunariti si lasati fara bagaje. In urma jafului la drumul mare, talharii s-au ales cu 60.000 de lei, o jumatate de vodca, carnati, doua buturele afumate, o punga cu carne tocata, doua pachete de Carpati "fara" si o plasa cu incaltaminte. Ei au "sters urmele" tahlariei imediat, ospatandu-se cu bucatile de carne afumata, pe care le-au stropit cu vodca, iar sacosa cu incaltaminte au vandut-o cu 100.000 de lei. Autorii faptei au fost prinsi in urma reclamatiei depuse la Politie de catre pagubasi, fiind arestati si trimisi in judecata. Tribunalul i-a gasit vinovati pe trei dintre ei de talharie, Irinel Morosanu fiind condamnat la 6 ani si 4 luni inchisoare, Petronel Gavril la 6 ani si 10 luni si Dragos Pantic la 5 ani si 9 luni de puscarie. Deoarece nu a participat efectiv la savarsirea faptei, minorul Petru Morosanu a luat 2 ani cu suspendare pentru tainuire. (D.I.)
Autorii unei talharii, de pe urma careia s-au ales cu ceva preparate din carne, tigari fara filtru si o jumatate de vodca, au fost judecati si condamnati