"Romania se afla intr-un moment de rascruce al procesului de aderare, cind se pune problema daca va accelera eforturile de integrare sau daca se va razgindi, optind pentru o alta cale " Decizia Uniunii Europene de a invita Romania sa inceapa negocierile de aderare, luata in decembrie trecut la Helsinki, ar fi trebuit sa devina principalul rezervor politic, moral si financiar al unui efort sustinut, incapatinat, de modernizare a tarii. Ar fi trebuit urmata de inceputul unei dezbateri nationale care sa stabileasca modalitatile optime de realizare a acestui proiect, dezbatere ale carei rezultate sa fie asumate politic. Tot ce s-a intimplat a fost sa mimam o astfel de dezbatere, in graba de a alcatui o strategie minimala de dezvoltare pe care ne-o ceruse Uniunea, cu termene fixe de predare. In planul actiunii politice, cea mai mare implinire a fost mentinerea tarii pe linia de plutire de catre guvernul Isarescu, in ciuda dezbinarii guvernamentale pe motive de campanie electorala. La nivel politic si al opiniei publice, insa, a avut loc un fenomen extrem de daunator. Ne-am obisnuit cu ideea ca, deja, calitatea de membru al Uniunii Europene este un dat pentru Romania. Ca este doar o chestiune de timp pina cind vom fi cetateni europeni, pina cind Romania se va imbogati, eventual exclusiv pe baza transferurilor nerambursabile de la Bruxelles. Nici macar nu ne-am straduit sa preluam rapid si eficient banii pusi la dispozitie de contribuabilul european. Cazul SAPARD a facut deja cariera. Am tratat lucrurile de parca oricum era de datoria "lor" sa ne dea acesti bani, deci treaba lor cind si cum sa traga ei de noi. Intr-un cuvint, am tratat invitatia adresata Romaniei ca pe un tun politic de cea mai pura extractie balcanica: dupa ce l-am dat, putem sa asteptam linistiti dezvoltarea, banii, institutiile moderne, investitiile straine, cetatenia UE. Am pierdut din vedere ca integra