Florentin SMARANDACHE
Destin
Editura Aius, Craiova, 2000, 245 p., f.p
Trecem acum la un volum „programatic“, intitulat, semnificativ, Destin, cu texte in romana si engleza care „Se dedica istoricului literar nr.1 al tarii, Ion Rotaru“. Gasim de toate aici: mai intii, citeva nuvele, schite, amintiri si antinuvele: cea mai ampla, Geamantanul vernil, este, literar vorbind, si cea mai buna: istorie minimala, cehoviana, a unui nebun domestic. Urmeaza, intre alte nazbitii, o mostra de „literatura pentru neliterati“, o lista burlesca de indicatii pentru a scrie o poveste de cea mai proasta calitate, apoi un scenariu experimental: Shakespeare Alexandru &Beethoven Nicolae. Apare si o parodie americana dupa diploma tatalui sau. Autorul se copilareste (gratios) in citeva povesti oltenesti „de adormit copiii“, atacind si „teatrul scurt“ – niste bizarerii absurdiste aiuritoare, inventive in maniera (nu neaparat si in spiritul) unor Harms sau Grigore Cugler (acesta din urma fiind, cum se stie, tot un exilat excentric)...
„Piesele“ sint in proza sau in versuri, una e doar o... „conversatie onomatopeica“, alta e „fara actori, fara decor, fara dialog“. Dar nu asupra lor ma voi opri, nici asupra „versurilor experimentale“, a biografiilor, a „semicolajelor lirice“ neobarbiene sau a „versurilor bagaboante“, ci asupra unor texte programatice si a unor interviuri/comunicari cu cercuri si persoane din tara. Aflam, din ele, ca deviza paradoxismului este „Totul e posibil, chiar si imposibilul“, ca isi propune sa generalizeze literatura in spatii stiintifice, n-dimensionale si chiar infinit-dimensionale, ca se diferentiaza de celelalte avangarde pentru ca surprinde in special paradoxul in actiune s.a.... Mi-a atras atentia si cei care au intrat in „dialog“ cu Florentin Smarandache. Unul dintre ei este Florin Vasiliu, presedintele Societatii Romane
