Cinefilii se pot considera multumiti. In aceasta toamna, filmele programate in cadrul diferitelor manifestari culturale – franceze, elvetiene, finlandeze, cehe, iar acum italiene si urmeaza cele britanice – completeaza in mod fericit peisajul cinematografic american cu care ne-am obisnuit in ultimii ani.
„Sudul in cinematograful italian“ pare sa fi fost tema care a reunit cele sapte filme selectate in cadrul Zilelor filmului italian (27 octombrie-2 noiembrie); organizatori: Fundatia Itaro Arte, Institutul Italian de Cultura din Bucuresti, in colaborare cu Uniunea Cineastilor din Romania; organizator principal, ca si anul trecut, si suflet al intregii manifestari – Veronica Lazar.
Piine si lalele, ultimul film al lui Silvio Soldini, prezentat la spectacolul de gala aflat si in competitia Oscarurilor, este o comedie dulce-amara, o poveste de dragoste desfasurata la Venetia intre un enigmatic ospatar islandez (Bruno Ganz – ingerul din Cerul deasupra Berlinului al lui Wenders) si o gospodina din Pescara, „scapata“ de familie si hotarita sa inceapa o noua viata. Poate nu la fel de elaborata ca filmele anterioare ale lui Soldini, pelicula cistiga, insa, prin jocul bun al actorilor si prin tandretea pe care o degaja.
Gianni Amelio, considerat urmasul lui De Sica, situat deja in galeria maestrilor Rossellini si Visconti si cel care a „redescoperit“ neorealismul, a fost prezent anii trecuti cu Hotul de copii si America, filme premiate la Festivalurile de la Cannes si Venetia. Usi deschise este un film mai vechi (din 1990) al regizorului, in care Gian Maria Volonté realizeaza una dintre ultimele sale mari creatii actoricesti, amintindu-ne de Sa nu ucizi, episod din Decalogul lui Kieslowski. Perioada Mussolini, la Palermo. Intre judecator si ucigas. Pedeapsa cu moartea: cine are oare dreptul sa decida? O societate patologica si intoleranta?
Foarte
