Gheorghe NICULESCU, Florentin SMARANDACHE
Vreme de saga, fabule, parodii, epigrame, catrene, distihuri
Casa de Presa si Editura Anotimp, Editura ABADDABA, Oradea, 2000, 99 p., f.p.
Ca si cea prezentata in precedentul episod, cartulia infantila de 100 de pagini, la care ma refer in continuare, este scrisa la doua miini, in colaborare cu epigramistul Gheorghe Niculescu, iar numele editurii e unul pe masura: ABADDABA, din Oradea. In loc de prefata ne pune in tema: „Admitind ca am admite/ Anormalul ca normal/ Involuntar am comite/ Paradoxul voluntar“. Si mai departe: „Dac-am putea accepta ca Papa e ortodox,/ Ca un ciung ar ocupa locu-ntii, in ring, la box,/ Vom putea sa intelegem ce este un paradox“. Acestea fiind zise, sa luam o „microfabula“: „Melcul era suparat foarte tare/ Ca-i intrase casa-n demolare./ Dar un coral l-a linistit pe loc:/ Fii vesel, ma, ca ne mutam la bloc!“. Iar acum o „fabula“ (din, de data asta, a doua sectiune a cartii): „Un bou, odata/ S-a-ndragostit de-o vaca/ Si, nestiind ce sa faca/ Pentru ca vaca sa-l placa,/ S-a-mbatat turta/ Si-a impuns-o-n burta./ Morala (Cam adusa din stilou):/ Nu consuma alcool daca esti bou!“ (Boul indragostit). Trecem la „parodii“. Iata un fragment dintr-o parodie dupa Eminescu: „Pe linga plopi, ea, fara sot/ Adesea a trecut,/ Pina ce un vecin mai hot/ Cu ochiul i-a facut“ (Fara sot). Si o „epigrama“: „Vrea sa fie iar ce-a fost/ Si mai mult decit atit/ De-ar mai trai, Petru Rares/ L-ar cam «opera» la git“ (Unui „fost“ ce-ar vrea iar sa fie). Nu lipsesc nici epitafurile (am ales unul dedicat Unui compozitor): „Daca inca n-ati aflat/ Va informez: nu mai compun;/ Acuma sint reprofilat:/ Ma descompun“. Nici versificarile „de dragoste“, demne de oracolele de gimnaziu: „Mi-e dor, in dorul meu durut,/ De-un tren pe care l-am pierdut/ Si de persoana care stie/ Ca acel tren n-o sa mai vie“ (din R
