Jean-Jacques Schuhl e aproape necunoscut marelui public francez şi francofon de azi, deşi s-a bucurat de un anumit succes în anii '70, cînd a publicat două cărţi la Gallimard: Rose Poussičre (1972) şi Télex nr.1 (1976). După aceea a dispărut de pe scena literară aproape un sfert de secol, pînă în această toamnă, cînd, tot la Gallimard, i-a apărut romanul Ingrid Caven - "un text magnific şi violent, ciudat şi deranjant, provocator şi emoţionant la culme" - cum aprecia Josyane Savigneau, care îi consacra toată pagina întîi în "Le Monde des Livres" din 8 septembrie. (Căutînd în presa literară franceză, am găsit, pînă la mijlocul lui octombrie, cronici ample şi elogioase ale cărţii lui Schuhl şi e posibil ca acest ecou critic deosebit de favorabil să fi determinat voturile juraţilor Goncourt, pe lîngă influenţa de care se bucură editura. Trebuie spus şi că autorul premiat lucrează ca lector la Gallimard). E vorba despre un roman special, fiindcă Ingrid Caven nu e un personaj fictiv, ci o cunoscută cîntăreaţă şi actriţă germană, ce a jucat în mai multe filme ale lui Rainer Werner Fassbinder (cu care a fost căsătorită) şi Jean Eustache, a cîntat (şi mai cîntă uneori) pe mari scene ale lumii, discurile ei se vînd bine şi azi, iar de peste două decenii e chiar partenera de viaţă a lui Jean-Jacques Schuhl!

Roman-biografie, omagiu femeii iubite, văzute ca o fiinţă mitică, recreare a atmosferei anilor '60-'70 dintr-o asamblare de fapte reale şi imaginate, Ingrid Caven "pare a fi fost montat ca un film, plan cu plan, cu foarfeca la îndemînă. Şi banda sonoră a fost aleasă cu o grijă specială - Bowie, Courtney Love, Paul Anka, Claude François, Lou Reed. Costumele aparţin lui Yves Saint Laurent" - scria Sébastien Le Fol, la 14 septembrie, în cronica intitulată Îngerul albastru al anilor '70 din "Le Figaro Littéraire". Povestea începe în Germania, în noaptea de Ajun 194