Se spune despre scriitorii în viaţa cărora nu s-a întâmplat nimic spectaculos: n-au avut biografie. Te poţi întreba: totuşi, cam cu ce se umple existenţa unui astfel de om? Se întâmplă, de exemplu, lucrul următor: el ştie că - are, n-are treabă - îşi va începe ziua comentând fraze dintr-un autor. Nu ştie încă ce frază anume va avea de comentat şi, mai ales, dacă va găsi ceva, cât de cât, să scrie despre ea. Deci, îşi începe ziua cu o frică. Ia să vedem.

Peste ce dau la pagina 1306 (I) mi-e şi lehamite să spun. Prea seamănă a efect prefabricat. Cine o să mă creadă că - altfel decât zic mai sus - nu le-am potrivit? Mă crede, nu mă crede, asta e: "...materia, mijloacele, chiar şi momentul şi o mulţime de accidente (...) introduc în fabricarea operei o cantitate de condiţii care nu numai că aduc neprevăzut şi nedeterminare în drama creaţiei, dar chiar concură în a o face de neconceput în chip raţional".

Acuma aţi aflat. Te scoli, cam buimăcit de somnifer, abia ţi-ai băut ceaiul, afară-i încă întuneric, nu se aude decât ţiuitul continuu al tăcerii - şi intri în plină dramă. Cu capul înainte, te vâri de bună voie, sau poate împins de demon, nu într-o simplă încurcătură; în ceva ce o minte întreagă nici să conceapă nu poate.

Cum nu-i greu de ghicit, "secretul" reuşitei, când reuşită e, stă tocmai în aceea că mintea nu-i întreagă. N-a apucat să se dezmeticească, să-şi spună câte sunt de făcut peste zi, cât de greu evitabile, cât de fără rost şi uite, fără să bage de seamă, s-a şi pomenit cu fragmentul scris.

*

* *

Pe un artist din Timişoara îl cunosc de pe vremea când lucram (e un fel de a spune) la muzeu. Nu de mult absolvise, la Cluj. De atunci, îl întâlnesc din când în când, schimbăm o vorbă, două. Ne şi tutuim. Sigur, ştiam că nu mai e chiar tânăr. Dar el a împlinit, ieri, şaptezeci de ani. Iar eu, muşcând din