Numărul celor care au făcut închisoare din motive politice în România comunistă se ridică la 2.000.000. Dintre ei, 200.000 au murit în timpul detenţiei, asasinaţi în sensul propriu al cuvântului sau supuşi unui regim de exterminare de o cruzime nemaiîntâlnită. Alte mii de oameni nevinovaţi (poate zeci de mii, poate sute de mii, nimeni nu va şti vreodată exact) au fost fie împuşcaţi pe stradă, fie urcaţi cu forţa în tren şi expediaţi în URSS, unde li s-a pierdut urma. (Câte un supravieţuitor mai apare din când în când şi acum, ca un spectru întors din Infern.)

Cum au fost aleşi toţi aceşti candidaţi la moarte din masa de cetăţeni români? S-au invocat, la vremea respectivă, diferite criterii, din dorinţa grotescă de a se păstra aparenţa de justiţie. Judecând însă acum faptele dintr-o perspectivă istorică, ne dăm seama ce anume a contat în realitate. Unii au fost luaţi aproape la întâmplare, ori de câte ori reprezentanţii autorităţilor au intrat în panică şi au vrut să intimideze populaţia. Cei mai mulţi, însă, au plătit, cu libertatea sau cu viaţa, îndrăzneala de-a fi fost cinstiţi şi demni, inteligenţi şi cultivaţi, harnici şi bine situaţi în societate, constituind un termen de comparaţie - incomod ca un denunţ - pentru impostorii aduşi la conducerea ţării de forţele de ocupaţie.

Această acţiune criminală sistematică îndreptată împotriva oamenilor valoroşi din punct de vedere profesional sau moral, asociată cu faptul că mulţi dintre ei, nemaisuportând teroarea, au plecat din ţară definitiv, a avut un efect catastrofal asupra evoluţiei societăţii româneşti. Practic, calitatea populaţiei din România a scăzut într-un mod sensibil, ceea ce ne influenţează şi astăzi într-un mod negativ existenţa, fără şanse de redresare în viitorul apropiat. Dacă în prezent suntem exasperaţi de degradarea fără precedent a stilului de viaţă din România, trebuie să ştim c