Dl. Adriano Marino obişnuieşte să se odihnească activ. În pauzele dintre elaborarea lucrărilor d-sale de anvergură, savante, se dedică, asemeni unei clipe de răgaz activ, cîte unei mici scrieri. Aşa s-a întîmplat cu relativ recentul său opuscul, Cenzura în România, avînd ca subtitlu prevenitor "Schiţă istorică introductivă", scris, probabil, prin 1997, la început pentru o enciclopedie engleză şi apărut, în acelaşi an, în şase numere ale revistei noastre Sfera politicii. În acest fel, dl. Adrian Marino revendică, cu dreptate, pentru lucrarea d-sale caracterul de întîietate şi de pionerat faţă de altele tratînd, parţial, aceeaşi temă. Autorul ne previne că, de fapt, lucrarea d-sale ar trebui rescrisă şi dezvoltată pentru a i se lărgi şi modifica stilul strict enciclopedic al acestei prime schiţe istorice a cenzurii în ţara noastră, ea avînd şi dezavantajul de a fi fost scrisă pentru un public străin, neiniţiat în datele chestiunii româneşti ale cazului. Dat fiind caracterul acestei schiţe, autorul, continuînd să frecventeze bibliografia, a constatat că n-a folosit decît parţial materialul apărut recent. D-sa are dreptate cînd afirmă: "adevărul este că tema n-a fost explorată pînă acum, în adîncime, de nimeni, după o metodă strictă, unitară şi de sinteză". Îşi propune chiar să reia întreaga cercetare în cadrul unei lucrări mai ample şi să o extindă asupra relaţiei ideilor de cenzură şi libertate în România. Astea toate încadrate în spaţiul specific al istoriei ideilor. Şi misiunea e necesară pentru că "revenirea în actualitate a iraţionalismului, autohtonismului, utopiilor naţionale, "românităţii metafizice", agresive şi izolaţioniste, nu mai trebuie demonstrată. Este evident că ideea libertăţii de gîndire şi expresie se opune radical "învăţăturilor" de tip iniţiatic, guru, "upanişadic" (nu ne-am fi... aşteptat), care confundă Himalaia cu munţii din jurul Sibiului