Alexander Hausvater s-a impus în lumea teatrală din România imediat după '90 cu spectacolul ...au pus cătuşe florilor realizat cu trupa teatrului "Odeon". Montarea a atras atenţia nu doar printr-un tip de limbaj cu totul nou, prin ceea ce am numi modernitate, ci prin disponibilitatea trupei la un tip de experienţă şocantă pentru mulţi spectatori şi poate solicitantă ca mentalitate şi prejudecată pentru actori: prezenţa şi folosirea nudului pe scenă. Ascensiunea Teatrului "Odeon" declanşată de Mincinosul lui Vlad Mugur a continuat, fără îndoială, cu acest moment Hausvater. "Trezirea" spectatorului pentru a fi implicat direct în atmosferă şi a fi participant serios la situaţiile demersului scenic a fost una din mizele montării. Publicul convieţuia cu actorii pe spaţiul scenei, era "violentat" pe un culoar "iniţiatic" înaintea pătrunderii în miezul acţiunii. Totul s-a bazat pe provocare, o provocare bine gîndită şi calculată de regizor, de Alexandru Dabija, directorul teatrului, de actorii fermecaţi de noua propunere. De-a lungul timpului, Hausvater şi Odeonul au mai lucrat împreună La ţigănci şi Pericle. Pe urmă, regizorul canadian s-a ataşat de Teatrul Naţional din Iaşi, care marchează o altă etapă importantă a creaţiei sale. Mă gîndesc în primul rînd la Teibele şi demonul ei după Isaac Bashevis-Singer, o demonstraţie teatrală convingătoare şi cu cîteva momente fascinante, care o urmează valoric pe cea cu ...au pus cătuşe florilor.

Alexander Hausvater lucrează la Iaşi, la Ploieşti şi, mai nou, la Rîmnicu-Vîlcea. Am urmărit această incursiune şi cred că regizorul se află nu atît în căutarea unui loc nou, nu de asta are neapărat nevoie, ci în descoperirea unor alte modalităţi de expresie care să revele universul său interior, un univers pe care poţi să-l descoperi sau măcar să-l intuieşti, mai mult sau mai puţin, în fiecare spectacol al său. Sigur că semnel