O cîntare de rămas bun îi făcuse mai de mult, în cîteva numere ale revistei, preşedintelui încă în exerciţiu, şi redutabilul nostru confrate iscălind săptămînal în pagina a doua, dar accentele sale valpurgice nu se compară cu bietele, cu perifericele jelanii executate la acordion şi ţambal culese de noi recent... Lasă că e şi vremea turburelului cînd lumea o ia pe coarda razachiei...
Sosi timpul, carevasăzică, să-i facem şi noi prin mijlocitori Domnului retras dinainte de la domnie, paraponisit, o cîntare de inimă rea, cît mai sînterăm în sud-est, şi nu intrarăm de tot în Europa, că altfel nici nu am mai avea haz.
Repertoriu, bogat. Greu ar fi să alegi...
Ţambalul toacă văzduhul des şi mărunt. Acordionul, şi el, îşi dezveleşte dinţii ca ai lu' nea Gogu. Şi-ncet-încet, se atacă romanţa din bătrîni: ADIO ŞI N-AM CUVINTE...
Între iarmaroc şi mahala, tot aceasta din urmă ni se pare mai duhlie, mai plină de caracter. În acest caz, avantajul e că, textul lipsind, ceva de spus, cum n-a mai spus nimenea, tot s-ar mai găsi...
De-o pildă, să luăm cîteva litanii, la întîmplare:
"...Adio, mamă Lixandro, da' pă noi cui ne mai laşi?..."
Sau: "Adio, Lixandro tată, la peptu'tău cînd ne mai strîngi?..."
Alta: "Adio, Floricica mamii, pă mine cui... (indescifrabil)... mîncaţi-aş ochişorii tăi ca prunili, cum de-ţi veni, fă, să fugi cu Milică-n lume, vrusei să te dau după priceptor, zburdalnico, da' tu te-nhăitaşi cu... (greu de reprodus)...
Alta: "Tu, care eşti perdută în neagra veşnicieeee,... of şi iar of,... lasă că vii tu acasă şi-ţi arătăm noi (urmează o vorbă urîtă)... of şi iar of" etc.
Gurişti de rînd. Ne scuturăm de orişice răspundere.
*
Din contră, vorbeşte cuviosul Vasile:
Fiule, - cităm - şi îţi spuneam... Cinşpe mii era prea mult. Dar de unde, păcatele mele, să-i i
