Imediat după cină, începu a doua şedinţă. Mi-am reluat locul şi am meditat cît am putut, cînd o căldură binefăcătoare îmi învălui braţele, piciorul drept şi pe cel stîng şi urcă, coastă după coastă, pînă în vîrful aripilor. Numai urechile mai stăruiau în trezvie. Poştalionul îşi urma cursa obişnuită. La poarta oraşului, în piaţă, o femeie se plîngea plină de mînie că rînduiala aşteptată zăticneşte din cauza grevei.
Cugetam şi în vis, imaginîndu-mi ce urmări va avea schimbarea. Desigur, multe concedieri. Îmi închipuiam, cum voi arăta eu ca şomer. Tristeţea şi nesiguranţa îmi goneau somnul. Eram convins că "timpurile noi", cum le sărbătorea o droaie de jurnalişti, erau stîrnite de împăratul Răului. De aceea mulţi fricoşi sau simpli posesori ai unui creier spălat treceau cu arme şi bagaje la aşteptaţii stăpîni.
Slujba mea m-a purtat prin diferite plaiuri. Am fost şi în ţara lui Lucifer. Acolo nu se găsesc flori, viaţă nu este, zi şi noapte macarale cutezătoare huruiau, vagoane sprinţare săreau grăbite de la macaz la macaz; tractoarele burduhănoase te ameţeau învîrtindu-se. Timbrele cumpărate la poştă nu aveau nici un chip de om, care, lipit pe plicuri, ar fi putut să însoţească răvaşele cu veşti bune. Trebuie să mai adaug că nu toate instituţiile comunale făceau grevă. Lazaretele cu vraci iscusiţi, meşteri ai bolilor lumeşti, precum şi leprozeriile nu participau la acţiunile pitoreşti.
Miresmele unui alt început pluteau de mult în aer. Aşa, în satul în care fusesem ca tutor, nevestele nemaiavînd trebuinţă de bărbaţi şi, sătule de ei, îi prinseră cu ajutorul unor frînghii în colivii arătoase şi, pe rînd, îi aruncară în spumele rîului lacom. Dar acesta nu era un gest neobişnuit. Deseori răzmeriţele sfîrşesc pe dos.
Glasul Celui de Sus răsuna aproape, tot mai aproape, ca un clopot, pînă ce mă acoperi. Bătaia lui se prefăcu în cuvîntul Celu
