•Marea cu sare pentru profesori •Conform noului proiect de buget, in 2001, profesorii vor primi bonuri de masa in valoare de 300.000 lei pe luna
Ministerul Educatiei Nationale a rediscutat cu sindicatele din invatamant proiectul de buget pentru anul 2001-2002. Amintim ca, initial, MEN stabilise un proiect de buget fara a se consulta cu sindicatele. "Proiectul initial avea multe puncte discutabile. In primul rand era calculat la cursul dolarului din iunie 2000. Apoi nu prevedea nici o majorare de salariu care sa corespunda inflatiei, nu cuprindea o serie de drepturi salariale prevazute in contractul colectiv de munca: al treisprezecelea salariu, bonuri de masa, gratuitati pe CFR", a precizat Gheorghe Isvoranu, presedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi. La solicitarea sindicatelor, proiectul de buget pentru invatamant pe anul 2001-2002 a fost rediscutat si s-au stabilit o serie de prevederi care se constituie doar in avantaje pentru profesori. "In primul rand, proiectul de buget a fost calculat la actualul curs al dolarului si s-a propus o majorare de salarii, luandu-se in calcul inflatia. De asemenea, conform acestui proiect de buget, din 2001, profesorii vor beneficia de bonuri de masa in valoare de 300.000 de lei pe luna si gratuitati pe CFR", a mai spus Gheorghe Isvoranu.
Liderul de sindicat este, insa, sceptic in ceea ce priveste punerea in practica a masurilor adoptate. "Este doar un proiect de buget. Nu se stie daca va fi aprobat. Vin alegerile, nu se stie cine va guverna tara. Este greu de crezut ca toate acestea vor fi aprobate de viitorul Guvern. Cu siguranta va fi invocata austeritatea bugetara, reforma si dezastrul lasat de fosta guvernare. Iar profesorii vor fi din nou omisi de pe lista si invatamantul nu va primi fonduri suficiente", a mai spus Gheorghe Isvoranu. In ceea ce priveste docilitate