In aceasta toamna, Georgeta Naparus ar fi implinit 70 de ani. Artista s-a stins, insa, in vara lui 1997. Expozitia care a fost deschisa la Muzeul Literaturii in prima jumatate a lui noiembrie curent, realizata din initiativa rudelor pictoritei – subliniem efortul lui Ion Grigorescu –, cu sprijinul colectionarului Michel Carcassonne, a grupat lucrari pe hirtie si citeva pinze datind din ultimele luni de viata ale Georgetei Naparus.

In acea perioada autoarea a recurs la desen, mai ales acuarela, din pricina imposibilitatii de a se misca, de a parasi patul pentru a picta la sevalet. A trebuit sa apeleze la o modalitate si la o tehnica de lucru ce nu-i erau proprii. Cu toate acestea, imaginile incredintate hirtiei sint fascinante, de o mare sensibilitate si rafinament. Sint expresia unei lupte duse pina la capat cu vitregia bolii. A fost lupta vietii cu moartea, purtata din ratiunea de a fi care a insotit o intreaga existenta – fidelitatea fata de actul creatiei artistice.

Acuarelele expuse la Muzeul Literaturii nu mai adincesc marile teme care au jalonat buna parte din opera Getei Naparus, desi ecouri surdinizate ale acestora pot fi detectate in unele desene. Tonul general este unul confesiv, autoarea se afla fata in fata cu insasi esenta vietii, cu aprehensiunile din preajma Sfirsitului, inregistrind si rarele puseuri de optimism, ca amintiri ale spiritului ludic ce ii hranise anterior destule tablouri.

Asa cum bine observa Ioana Vlasiu in catalogul expozitiei, aceste desene pot fi „citite“ si ca pagini (ultime) ale unui jurnal in imagini. Geta Naparus isi incredinteaza gindurile celor din urma luni ale sale albului hirtiei, prin forma si culoare. Titlurile, unele insemnari incluse in perimetrul „paginilor“ functioneaza ca un discurs complementar, nu neaparat explicativ, stimulat poate de perena sensibilitate a artistei fata de universul