Pictorul Teodor Moraru, devenit dupa 1989 si profesor, priveste relatia cu studentii sai drept una intre datator si primitor, intre cel care si-a adjudecat deja un spatiu si cel care de abia incepe sa si-l delimiteze: „un anumit spatiu, numit cunoastere, care echivaleaza cu libertatea“. Pictorul, creatorul de arta in general, este angrenat nu numai in eventuala relatie cu primitorii, ci mai ales in aceea, problematica adeseori, cu privitorii lucrarilor sale. „Ce va intelege privitorul din pictura mea, sensurile si semnificatiile extrase de el din lucrarile mele, in functie de acumularile culturale la care poate apela, ma priveste mai putin pe mine“, spune Teodor Moraru, care declara ca cercul privitorilor sai se reduce treptat, pe masura ce el insusi traverseaza un proces de limpezire a temelor abordate. Calitatea privitorului va depinde intotdeauna de capacitatea acestuia de a-si explica impresiile si pornirile instinctive, cu alte cuvinte de a depasi faza inefabila – si comoda – a receptarii unei opere de arta. Altfel spus, adevaratul amator de arta nu este un simplu consumator de imagini, ci, in felul sau, un creator de interpretari: „Privitorul avizat este acela care va sti sa-si exprime si sa-si argumenteze frisonul primar, instinctiv resimtit la vederea unei opere de arta“.
Primitorul si datatorul
Domnule Teodor Moraru, dupa 1990 ati inceput o cariera didactica. Se poate preda cu adevarat pictura? Ce se poate – daca se poate – „impartasi“ in pictura?
Este foarte greu sa incerci sa-l convingi pe cel care nu vrea sa primeasca. Din punctul meu de vedere, termenul de pedagog sau de profesor este depasit. Eu as avea doi termeni care imi par mai potriviti, anume, primitorul si datatorul. Trebuie in primul rind ca primitorul sa vrea sa primeasca. In acel moment, datatorul va trebui sa-i arate libertatea pe care la rindul