"Corectitudinea politică" americană s-a extins şi în mediile intelectuale din Vestul bătrînului continent, unde a crescut interesul pentru minoritari şi marginali. Cînd e vorba de literatură, o justificare în plus a atenţiei de care se bucură scriitori aparţinînd fostelor colonii sau dintre emigranţi e faptul că ei vin cu o tematică proaspătă, cu adevăruri umane dramatice şi experienţe de viaţă insolite, satisfăcînd dorinţa de noutate a unui public sastisit de rafinamente alexandrine şi experimente postmoderne. Eu aşa bănuiesc, văzînd succesul de care se bucură, de pildă, romancierii anglofoni indieni, japonezi, sud-africani sau arabii, asiaticii, ruşii francofoni, ca să nu mai vorbim de sud-americani, cărora scriitorii din Spania şi Portugalia cu greu le mai fac concurenţă. Aşa că voturile juriului Renaudot, precum şi opţiunea celui mai puţin influenţabil dintre juriile franceze, cel al liceenilor, pentru africanul din Coasta de Fildeş Ahmadou Kourouma şi romanul său Allah n'est pas obligé (Ed. Seuil) - finalist şi în cursa pentru Goncourt, cîştigată de Jean-Jacques Schuhl cu doar un vot în plus - nu m-a mirat. Cu atît mai puţin cu cît publicaţiile literare franceze pe care le urmăresc au fost pline, odată cu "la rentrée", de texte despre înnoirea romanului francez prin "metissage", cele mai frecvente nume fiind ale algerianului Boualem Sansal, martinichezului Roland Brival şi al ivorianului Ahmadou Kourouma. Din convorbirile cu acesta din urmă, publicate în "Lire" şi în "Magazine littéraire" din septembrie, precum şi din cronicile romanului acum dublu premiat, apărute în "La Quinzaine Littéraire", "Le Monde des Livres" şi "Le Figaro Littéraire", am aflat o mulţime de lucruri. Rezum pentru dvs.:

Ahmadou Kourouma s-a născut în 1927 la Togobala, un sat malinké ce aparţinea atunci Africii Occidentale Franceze, deci ţărilor mandingo, zonă a Africii de Vest