Titlul cărţii lui Dumitru Hurubă Un scorpion pe contrasens te face să crezi că ar fi vorba de viaţa şi opera fostului şi (viitorului?) chiriaş de la Cotroceni. Dezamăgirea este inenarabilă, căci ce vedem la p.3: un curriculum vitae al autorului, sau cum a devenit el prozator satirico-umoristic. Cel ce şi-a versificat, ca tot românul, pubertatea, a realizat curând că "numărul poeţilor depăşea cu mult populaţia ţării". Şi fiindcă "mai erau câteva locuri libere la Compartimentul umor negru", s-a decis să scrie în acest registru, în aquaforte, îmbinând terapia morală cu plăcerea textului. Deşi cel mai obositor lucru e să ai umor non-stop, dl Hurubă a riscat şi merge într-o direcţie bună, mai ales acum, când piaţa satirei şi umorului s-a liberalizat şi oferă subiecte, pretexte şi tipologii practic nelimitate. De la şoferul cu trăiri patriotice şi comunitare până la parveniţii politizaţi până-n unghii din administraţie, fabrici privatizate sau turism. Limbajul tranziţiei, preluat masiv de o mass-media ea însăşi mimetică, e la loc de cinste prin actualitate şi aplomb. În această comedie a limbajului şi a expresivităţii involuntare sunt prinşi protagoniştii scenelor puse la cale de D. Hurubă, guralivi până la dezmăţ, deliranţi până la caricatură. Ei se poartă ca şi cum ar avea mereu în faţă un microfon, simptom clar al unei psihopatologii de amplitudine naţională. Fraza are marca autenticităţii, epica are ritm, tablourile sunt vivante, pline de miez şi noimă. Sigur, există şi gratuităţi digresive, exagerări fără acoperire, căderi în scheciuri ieftine şi frivolitate. Autorul reuşeşte mai ales acolo unde este rău, vitriolant, unde se dă-n vileag impostura, răutatea vindicativă, flagrantul între esenţă şi aparenţă, adulterarea normelor etice şi înlocuirea acestora cu voluptatea de a denigra şi de a relativiza prin suspiciune generalizată. Toate formele cunoscute ale satir