"Demiterea lui Nini Sapunaru de la conducerea Directiei Generale a Vamilor este ilegala, iar presedintele PNL Mircea Ionescu-Quintus ii va cere premierului Mugur Isarescu sa il determine pe ministrul Finantelor sa revina asupra acestei masuri, a declarat ieri prim-vicepresedintele liberal Valeriu Stoica. De cealalta parte, Traian Remes transmite prin subordonati ca nu are de dat numanui socoteala. "Regretabil este faptul ca decizia lui Remes este si politica, nu numai ilegala", a spus Valeriu Stoica, acuzindu-l pe ministrul Finantelor ca "transpune un gest politic in plan administrativ". Liderul liberal l-a criticat pe ministrul Finantelor pentru "lipsa de fair-play", avind in vedere faptul ca PNL nu a cerut demiterea lui Remes atunci cind acesta a parasit partidul liberal infiintindu-si o alta formatiune politica. Nini Sapunaru a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca activitatea in vami se poate bloca, in cel mult 24 de ore, din cauza vidului de putere existent in Directiei Generale a Vamilor (DGV), de la conducerea careia a fost demis, printr-un ordin semnat de ministrul Finantelor, Decebal Traian Remes. "Conform Legii functionarului public, decizia de demitere trebuia sa fie insotita de anuntarea noului sef al DGV, dar acea comunicare semnata, miercuri, de Constantin Statica, directorul Directiei Dezvoltare Institutionala si Resurse Umane, din cadrul Ministerului Finantelor (MF), spunea doar ca au incetat raporturile juridice dintre Sapunaru si MF. Tot legea spune ca nici un director adjunct din DGV nu poate semna fara sa fie abilitat de directorul general al institutiei, iar eu nu am acordat, nimanui, acest drept," a adaugat fostul sef al Directiei Vamilor. In cadrul activitatii curente a DGV, directorul general al institutiei semneaza, zilnic, peste 200 de documente referitoare la tranzactii comerciale. "Fara avizul sefului DGV, activitatea din interioru