Cel mai mare bine pe care alegerile din aceasta toamna pot sa-l faca Romaniei este sa inlature blocajul de oferta politica in care Romania a intrat odata cu semi-esecul guvernarii de dupa 1996. Sa mute oferta dinspre cliseele "dezastrului economic", pe de o parte, sau "accelerarii reformei", pe de cealalta parte, inspre politicile normalizarii si adecvarii la lumea in care Romania se situeaza, fara ca inca sa se raporteze. Nu ne referim aici la inventarea unei noi epoci istorice, de genul "post-tranzitiei", care s-a dovedit lipsita de orice fel de continut. Nici la faptul ca privatizarea, de pilda, sau restructurarea monopolurilor nu ar trebui dusa cu fermitate si rapiditate pina la capat de urmatoarea guvernare, oricare ar fi ea. Ne referim la o oferta politica de o natura cu totul noua, care sa combine concretetea actiunii pe termen scurt cu cautarea onesta a fundamentelor pe care un proiect politic romanesc se poate baza pe termen lung. Inainte de a trece la conturarea continutului unui astfel de nou pachet politic, trebuie sa facem constatarea ca este practic imposibil ca el sa fie asumat, in prezent, de vreunul dintre partidele politice aflate in cursa, de la PDSR la CDR 2000. Daca PDSR nu are nevoie de o innoire de substanta a ofertei sale politice, CDR 2000 pare sa nu fie funciarmente in stare de o auto-interogare de profunzimea celei care i-ar arata ca s-a blocat in spatiul unei oferte inerte, obositoare, aproape truistice si putin credibile. Celelalte partide se aseaza si ele undeva in acest interval al neputintei. Daca este sa vina de undeva, o oferta politica de tip nou nu poate veni decit din zona candidatilor la presedintie. Definirea functiei prezidentiale ca functie de mediator al intereselor diversilor actori din societatea romaneasca se potriveste excelent cu un astfel de rol. Noua oferta ar trebui sa insemne: - transformarea presedintelui in moderat