Nicolae Manolescu. "Am si eu un capriciu: dupa ranjete si gravitati din astea, solemne, vreau un om care zAmbeste placut". Spre deosebire de covarsitoarea majoritate a politicienilor romani care n-ar fi avut niciodata sansa de a se impune atentiei publice daca n-ar fi existat Revolutia, Nicolae Manole...

Nicolae Manolescu

"Am si eu un capriciu: dupa ranjete si gravitati din astea, solemne, vreau un om care zAmbeste placut"

Spre deosebire de covarsitoarea majoritate a politicienilor romani care n-ar fi avut niciodata sansa de a se impune atentiei publice daca n-ar fi existat Revolutia, Nicolae Manolescu a intrat in politica din pozitia unei personalitati culturale de prim rang: profesor universitar, scriitor, ziarist, critic literar de exceptie - un veritabil mentor spiritual al creatorilor si consumatorilor de cultura, care inainte de "89 erau de ordinul milioanelor. Surprinzatoare, pentru un om al catedrei si al condeiului, intrarea sa in viata politica n-a fost insa o optiune de complezenta, ci un gest responsabil, matur: implicarea in marile probleme ale tranzitiei nu ca spectator, ci ca actor principal. Iar pentru cine a vrut sa vada in mod obiectiv "arta" lui Manolescu in spectacolul postdecembrist, ea s-a desfasurat in cateva repere distincte si clare, chiar daca naiv de corecte, in comparatie cu restul competitorilor: sinceritate, moralitate civica si politica, respect de sine si de "adversar". Dar iata ca exact in preajma noilor alegeri din Romania, Nicolae Manolescu iese din viata politica, declarand ca se intoarce la uneltele sale de scriitor. Un gest spectaculos, dar si tulburator totodata, pentru gustul amar pe care il lasa: de zadarnicie si de lehamite. Sa fie oare adevarat ca intelectualii n-au ce cauta in politica? Ca tara poate fi lasata "sa arda", fiindca "baba se piaptana"? Intrucat raspunsul la aceste intrebari e de maxi