Mircea PETEAN
Cartea de la Jucu Nobil II
Editura Paralela 45, Colectia „Poezie contemporana“, Pitesti, 2000, 87 p., f.p.
In Istoria tragica si grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Radu G. Teposu il include pe Mircea Petean (alaturi de poeti precum Petru Romosan, Octavian Soviany, Radu Stoenescu s.a.) in capitolul Criticismul teatral si histrionic, comedia literaturii care „demonteaza, burlesc si parodic, mecanismele realului, ale istoriei si literaturii, cultivind cu predilectie farsa cinica si grotesca, cruzimea shakespeareana a spectacolului. Tonul acestor poeti – spune acelasi critic – e pervers-ceremonios, folosind incantatia si adulatia ca procedee ale seductiei malefice, gestul oracular si declamatoriu ca forme ale exhibarii satirice. Franciscanismul prefacut al unora dintre ei nu e decit o utilizare a umorii, o protectie deghizata a cinismului“.
Continuarea volumului din 1990, impreuna cu care face parte dintr-o trilogie ce se va numi Transilvania, ultimul volum de poeme al lui M.P. (Cartea de la Jucu Nobil II) e – nu intimplator – subintitulat Balade si idila. Fiindca acest subtitlu indica atit situarea (ironica?) fata de predecesori (de la cei mai indepartati: „nimeni nu te mai sfatuieste «incoarda-ti muschii pricajitule/ ar fi cazul sa iei aminte la altii celebri si sa scrii vinjos ca alde/ Cosbuc»“) spre contemporani (lirica Echinoxului la care a debutat in 1974 – in aceeasi perioada cu poeti ca I. Moldovan, Augustin Pop, Aurel Pantea – pina la lirica anilor ’80-’90), cit si o principala trasatura a poemelor din acest volum: epicul.
Inclinatia spre metafizic si colectiv, pe care lirica ardeleana a avut-o dintotdeauna, „coboara“ odata cu echinoxistii intr-un real scrutat indeaproape, intors pe toate fetele si descompus ludic si ironic. Acest „transilvanism“ e vizibil si la M.P. prin toate straturi
