Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MEMORII/ JURNALE. Mihai BOGDAN, Mai nimicul nostru (Jurnalul din Noaptea 1949-1989)

Publicat in Observator Cultural, marți 21 noiembrie 2000 ·

Mihai BOGDAN

Mai nimicul nostru (Jurnalul din Noaptea 1949-1989)

Editura Echinox, Cluj, 2000, 348 p., 32640 lei

Jurnalul lui Mihai Bogdan (Mai nimicul nostru) este un document interesant si pentru un specialist in mentalitati, si pentru un observator al fenomenului diaristic in general. Acest jurnal este singura carte a lui Mihai Bogdan, dar nu avem de-a face cu textul unui diletant. Mult mai potrivit ar fi termenul „autodidact“. Autorul a „evoluat“ pe cont propriu, nefiind interesat de cum se mai scrie in propria epoca; si-a elaborat textul exact cum a crezut de cuviinta, l-a rescris, l-a imbunatatit etc. Perioada „notata“ este „Noaptea 1949-1989“, cum o numeste el insusi. In ciuda intervalului de timp plin de semnificatii, cartea este prea putin centrata pe subversiune sau pe descrierea exacta a unei epoci careia trebuie sa-i reconstituim istoria din astfel de marturii. Evolutia spirituala este cea care preocupa si cea care-l poate scoate din sarite pe cititorul contemporan. Cu aceasta carte a lui Mihai Bogdan se completeaza raftul (deja plin) cu jurnalele de „credinta“, „filozofice“ din epoca de aur (Ex: jurnalul lui Noica, al lui Liiceanu sau al lui N. Steinhardt).

Notatia este sincopata (uneori apar doua insemnari pe an) si confirma neprofesionalismul diaristului – Mihai Bogdan crede ca acopera mari suprafete de timp notind citeva achizitii filozofice; evenimentul ocupa un loc minor in cartea lui. Inceputul jurnalului aproape imita (intentionat sau nu) rememorarea de tip Ion Creanga – singura achizitie notabila se situeaza la nivel lexical (regionalismele din vestul tarii au fost prea putin exploatate in literatura noastra). Dupa acest episod de evocare, asistam la inceputul unei crize adolescentine; stilul tipic virstei, filozofic-obscurizant, este extrem de autentic. Aici se afla si punctul de greutate al cartii: la

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 45 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 47 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 4 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 2 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 3 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°