Eseul de mai jos – ramas pina astazi inedit, cuprins totusi, cu o mica parte a sa, in romanul O singura virsta din 1975 – face parte dintr-o carte care, sub titlul Locul revelatiei, pune la un loc aproape toate textele scrise de Radu Petrescu pe marginea artelor plastice. Ingrijita de doamna Adela Petrescu, sotia scriitorului, cartea e impartita in mai multe sectiuni care aduc in discutie repere ale traditiei romanesti si universale, creatia unor artisti contemporani, dar si relatia dintre arta si viziunea infantila sau aceea dintre arta si arhitectura in cazul unor orase romanesti, pline de un farmec pe care numai Radu Petrescu a stiut sa-l vada. In carte sint cuprinse si fotografiile realizate de Radu Petrescu in martie 1966 la expozitia Henry Moore de la Sala Dalles.
Facind un pas spre arhitectura, sculptura impune spatiului structuri in care privitorul e chemat sa traiasca. Unealta si secretie a formelor cu care Henry Moore a populat universul nostru spiritual, spatiul instituit de acestea tine de arhitectura sublima a elementelor: aerul care taie umanul din stinca informa, apa cu izbiri eterne, victorioasa in acelasi fel si cu acelasi rezultat in lupta cu monstruoasele aglomerari de materie lutoasa, zdrobitoare, inerta, aceasta materie ea insasi, pamintul, si focul care celebreaza lumina si umbra. Travaliul lor este atit de adinc marcat in rezultatele sale, incit daca s-a simtit foarte insistent nevoia plasarii in natura, in aer liber, a grandioaselor figuri, aceasta nu a fost decit un mod de a constata prezenta efectiva in jurul lor a naturii esentiale. Inaintea statuii, Henry Moore a gindit focul, apa, aerul si pamintul si poate de aceea primul sentiment, covirsitor, al privitorului operelor lui este sentimentul sublimului.
El da o semnificatie umana punctelor in care elementele converg si umplind astfel cu figuri majestuoase (majestuosul es
