Liviu CAPSA

Mesaje pe robot

Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1999, 61 p., f.p.

Volumul de versuri al lui Liviu Capsa se vrea o radiografie exacta a vietii de (post)tranzitie, apropiata, prin preocuparea pentru cotidian si prin avintul pamfletar, de reportajul jurnalistic. Prin aceasta, poezia sa poate stirni interesul unui anumit tip de public (fie el si acela care gusta, seara de seara la Meteo, „panseurile“ fataliste ale lui Oreste). In schimb, ca literatura, versurile sale nu reusesc decit sa insele asteptarile. Sint trase in jos de abundenta obositoare a metaforelor, de discursivitate si mai ales de prezenta unei morale explicite in multe dintre poeme. (Auto)ironia si spiritul ludic, desi isi fac din cind in cind simtita prezenta, nu reusesc sa compenseze intotdeauna aceste neajunsuri. La capatul lecturii, recenzentul cu greu se poate abtine de la prea binecunoscutele pronosticuri pesimiste, constatari amare, de la familiarele – dar, din pacate, indreptatitele – lamentatii cu privire la inflatia de volumase de versuri, inflatie care, nu mai putin decit cea economica, nu poate fi controlata in nici un fel.

Lasind la o parte toate acestea, volumul de fata (impartit in doua sectiuni, Mesaje pe robot si Victoria cotidiana) reuseste intr-un fel sa lanseze o provocare: ne invita sa reflectam, cu mai multa seriozitate, la raporturile poeziei cu realitatea, la „viata aceasta educata si sobra“, care „se abandoneaza noaptea prin parcuri/ fierbinte si goala“ (p. 13). Chiar daca poezia a fost coborita demult in strada (si au facut-o altii, de nenumarate ori si cu mult mai bine), totusi, preocuparea poetului pentru cotidianul prozaic si umil, apetitul sau, de-a dreptul bulimic, pentru „feliile“ de real, „servite retinei noastre insetate de fapte“, nu ne poate lasa cu totul indiferenti; cum nu poate sa nu ne induioseze nici efo