Ion SIMUT
Criticul si provocarile tranzitiei (I). Arena actualitatii. Confidente
Editura Polirom, Colectia „Ego“, Iasi, 2000, 275 p., f.p.
Intre criticii nostri literari implicati in „expertiza culturala a actualitatii“, Ion Simut face parte din familia restrinsa a celor care inspira incredere si impun respect. Chiar si atunci cind nu impartasesti evaluarile pe care le propune, adecvarea la obiect, tonul echilibrat, calm, moralitatea actului critic si argumentele puse in joc te fac sa reflectezi asupra propriilor prejudecati si parti-pris-uri. Intr-o lume literara parohializata, plina de frustrari si resentimente mai vechi sau mai noi, in care partile nu dialogheaza (sau o fac prea putin), Ion Simut este – ca si mai ludicul Dan C. Mihailescu – un partener ideal de dialog critic, un „mediator constructiv“ intre zone cu politici literare si culturale aparent putin compatibile. Aproape fiecare grup literar ii poate reprosa deschiderea exagerata fata de autorii sustinuti de celelalte grupari. De fapt, e vorba de altceva. Intr-o perioada a tuturor adversitatilor si atomizarilor, a lumilor paralele, Simut continua sa creada in existenta unei singure literaturi romane, in Ierarhie etc., crede ca solidaritatea sau macar intelegerea intre „taberele“ aflate in conflict este posibila in numele valorii, chiar daca valoarea inseamna, pentru fiecare dintre acestea, altceva, in functie de propriile criterii.
Pe de alta parte, acest „opinioman“ care imbina in mod fericit critica de atitudine cu expertiza constiincioasa si care, dupa cum singur marturiseste, „scrie ca sa inteleaga“, e un om de biblioteca dublat de un spirit implicat, preocupat de problemele fierbinti ale actualitatii si ale cetatii. Dar fostul echinoxist, astazi cronicar la Cuvintul (revista bucuresteana a fostilor echinoxisti), pendulind intre redactia revistei oradene F
